În 1989, submarinul nuclear Komsomoleț al Uniunii Sovietice s-a scufundat în Marea Norvegiei. Acesta se află în continuare pe fundul mării la o adâncime de 1,7 kilometri, cu reactorul său nuclear și două torpile cu focoase nucleare la bord, epava fiind descrisă drept „o bombă cu ceas” care ar putea provoca o „contaminare oribilă” a mediului acvatic și a zonelor de pescuit, potrivit BBC.
Activistul Greenpeace Dmitri Litvinov a descris pericolul reprezentat de submarinul sovietic scufundat, într-un raport al BBC din 1993: „Komsomoleț este o bombă cu ceas care ticăie pe fundul Mării Norvegiei. Și dacă nu se iau măsuri rapide în această privință, suntem cu toții în pericol.”
Submarinul s-a scufundat în apropiere de coasta norvegiană după ce a izbucnit un incendiu la bord. Incidentul a stârnit îngrijorare la nivel internațional. Cele două torpile cu focoase nucleare rugineau și riscau să elibereze 4 kilograme de plutoniu în Marea Norvegiei.
Komsomoleț fusese construit folosind tehnologia sovietică de ultimă oră, care îi permitea să ajungă la adâncimi pe care niciun alt submarin nu mai putea să le atingă.
Ar fi trebuit să fie primul submarin dintr-o nouă clasă de submarine mari de atac, însă nicio altă navă de acest gen nu a mai fost construită.
Komsomoleț a fost „un dezastru tehnic și științific”
„Komsomoleț ar fi trebuit să fie arma secretă invincibilă a Uniunii Sovietice, singurul submarin din lume capabil să navigheze și să lanseze rachete nucleare de la o adâncime de 1.000 de metri – de două ori mai mare decât adâncimea la care pot opera submarinele occidentale. Astăzi, Komsomoleț este un dezastru tehnic și științific”, potrivit unui documentar BBC Horizon din 1994.
Când a izbucnit incendiul la bordul submarinului, pe data de 7 aprilie 1989, echipajul a reușit să aducă submarinul la suprafață, dar acesta s-a scufundat din nou după cinci ore. În total, 42 de membri ai echipajului au murit și 27 au supraviețuit.
Comandantul submarinului și alte patru persoane care se aflau la bord au intrat în capsula de salvare, însă doar unul dintre ei a reușit să mai iasă la suprafață, înainte ca aceasta să se umple cu apă.
Când submarinul s-a lovit de fundul mării, o explozie a distrus parțial coca sub presiune din titan, ceea ce a dus la inundarea compartimentelor în care se află torpilele nucleare.
O misiune de cercetare desfășurată de oceanografi ruși a descoperit că unele părți din coca submarinului „s-au spart și fărâmițat din cauza exploziei, ca sticla”.
„O contaminare oribilă” a zonelor de pescuit
După producerea dezastrului, oamenii de știință nu erau siguri cum să abordeze problema. Cercetătorul rus Igor Spassky de la Institutul Rubin, care a proiectat submarinul, a spus în 1993 că situația nu era una catastrofală – totuși, el a spus că submarinul ar trebui scos din mare.
„Într-un deceniu, cele două focoase nucleare de pe navă vor fi complet ruginite de o reacție electrochimică ce implică apa sărată, iar plutoniul extrem de toxic va ieși din torpilele avariate în mediul înconjurător”, a spus Spassky pentru Institutul Naval al Statelor Unite.
„Potrivit ecologiștilor, dacă acest lucru se va întâmpla, marinarii care au murit aici nu vor fi singurele victime ale Komsomoleț. Viețile multor alți oameni ar fi puse în pericol, pentru că zonele de pescuit abundente ar suferi o contaminare oribilă”, a spus Ben Brown în reportajul său din 1993 pentru BBC.
Un alt raport din același an a indicat faptul că este puțin probabil ca submarinul să contamineze zonele de pescuit din Marea Norvegiei.
În ciuda părerilor împărțite, autoritățile au fost luate măsuri speciale pentru a scădea riscul unei contaminări. Operațiunile la mare adâncime desfășurate în 1995 și 1996 au sigilat găurile apărute în coca submarinului și în tuburile din care sunt lansate torpilele.
Lucrările s-au terminat acum 30 de ani, dar investigatorii norvegieni au dezvăluit, între timp, că există în continuare scurgeri, iar materialul de etanșare era de așteptat să reziste doar 30 de ani.
Sigilarea submarinului, „o recunoaștere oficială a riscului” de contaminare cu material radioactiv
Un raport publicat în martie 2026 a descoperit că torpilele au rămas sigilate, dar reactorul se degradează și eliberează periodic material radioactiv în mare.
O echipă din partea Autorității Norvegiene pentru Radiații și Securitate Nucleară (DSA) a declarat că scurgerea nu este constantă, dar are loc în mod sporadic în anumite locuri pe unde se infiltrează apa.
„Emisiile radioactive din reactor au un impact mic asupra mediului marin înconjurător”, a spus Ingar Amundsen, director interimar al Departamentului pentru Siguranță și Securitate Nucleară Internațională din cadrul DSA.
Situația se poate schimba, însă, pe măsură ce submarinul continuă să ruginească, ceea ce ar putea afecta nivelul radiațiilor, potrivit lui Hans Kristensen, director al Proiectului de Informații Nucleare al Federației Oamenilor de Știință Americani.
„Faptul că submarinul a fost deja sigilat este o recunoaștere oficială a riscului” de contaminare cu material radioactiv, care ar putea intra în lanțul trofic prin pești și alte organisme care se hrănesc pe fundul mării, potrivit lui Kristensen.
Cu toate că cercetătorii spun că ar fi nevoie de studii mai amănunțite, acest lucru este puțin probabil în viitorul apropiat. „Adâncimea la care se află submarinul, aproape de 1.700 de metri, face dificilă implementarea oricărei acțiuni de ameliorare și nu știm să existe niciun astfel de plan în acest moment”, a spus Amundsen.
Kristensen susține că este nevoie de o nouă expediție pentru a determina condiția actuală a submarinului. „Cu o perioadă de înjumătățire de 24.000 de ani, plutoniul din focoasele nucleare va rămâne un potențial pericol pe termen nelimitat, după standardele umane.”
Editor : Raul Nețoiu