Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a transmis președintelui Nicușor Dan că „nu va tolera nicio formă de ingerință, directă sau indirectă, în activitatea autorității judecătorești”. Reacția vine după ce șeful statului a anunțat că va inițiat un referendum printre magistrați pentru a stabili dacă CSM acționează „în interesul unui grup din sistemul judiciar”.
„Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de declarațiile Președintelui României, domnul Nicușor Dan, formulate în cursul zilei și subliniază că exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice trebuie să se realizeze cu respectarea strictă a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, astfel cum este consacrat de Constituția României.
Referendumul propus de Președintele României nu este prevăzut de dispozițiile legale în cadrul niciunei profesii, cu atât mai mult în cadrul profesiei de judecător care reprezintă una dintre cele trei puteri în stat și are reglementare constituțională, precum și la nivelul legilor organice”, arată comunicatul de presă al CSM.
De asemenea, CSM, „în calitatea sa constituțională de garant al independenței justiției, își exercită atribuțiile în mod autonom și nu va tolera nicio formă de ingerință, directă sau indirectă, în activitatea autorității judecătorești”.
Consiliul reamintește că România este stat membru al Uniunii Europene, iar respectarea statului de drept, a independenței justiției și a cooperării loiale între instituții constituie repere fundamentale ale ordinii constituționale și ale angajamentelor europene asumate.
„Consolidarea încrederii publice în instituțiile statului presupune un discurs public responsabil, ancorat în normele constituționale și în valorile comune europene. Eventualele disfuncționalități, dacă există, trebuie să își găsească soluții într-un climat social stabil și caracterizat de cooperare instituțională, în urma unor analize realizate aplicat și riguros față de importanța justiției în societate, iar nu în context caracterizat de vectori emoționali, indiferent dacă aceștia au apărut spontan sau premeditat”, conchide sursa citată.
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, la Palatul Cotroceni, că va iniția în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraților cu întrebarea: „Consiliul Superior al Magistratului acționează în interes public sau acționează în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă vor spune în ansamblul lor că CSM acționează în interes public, vom continua discuțiile legislative, dar dacă magistrații, în majoritatea lor, vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a afirmat acesta.
Editor : Ana Petrescu
