Cristian Pistol (CNAIR): Reţeaua naţională de autostrăzi a ajuns la 1.418 km și uneşte marile regiuni istorice ale României

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a spus miercuri că România sărbătorește primul Crăciun cu o infrastructură rutieră de mare viteză care uneşte marile regiuni istorice ale României – Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Pistol a adăugat că reţeaua naţională de autostrăzi a ajuns la 1.418 de kilometri.

„Primul Crăciun în care drumurile ne aduc mai repede împreună! Sărbătorim primul Crăciun cu o infrastructură rutieră de mare viteză care uneşte marile regiuni istorice ale României: Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea. Crăciunul înseamnă bucurie, linişte şi regăsire cu cei dragi. Dar anul acesta, înseamnă şi conexiuni reale între oameni şi oraşe. Infrastructura modernă ne apropie astăzi mai mult ca oricând”, a scris directorul CNAIR, Cristian Pistol, pe Facebook.

Cristian Pistol afirmă că anul acesta au reuşit performanţa de a uni aceste regiuni ale ţării prin coridoare de mare viteză: – Moldova şi Muntenia: circulăm neîntrerupt pe autostradă de la Bucureşti la Adjud pe aproximativ 250 km (A3 – A7); – Oltenia, Muntenia şi Dobrogea: legătura Craiova – Bucureşti- Constanţa se face acum pe circa 465 km de drum de mare viteză (DEx12 – A1 – A0 – A2), potrivit News.ro.

„Reţeaua naţională a ajuns la 1.418 km, iar aceste rezultate ne motivează ca anul viitor să menţinem ritmul accelerat. România se dezvoltă prin infrastructură, iar cel mai mare câştig este siguranţa românilor şi timpul petrecut acasă, nu pe drum. Vă doresc un Crăciun Fericit, plin de lumină, şi drumuri bune oriunde mergeţi!”, a mai spus şeful CNAIR.

Editor : M.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *