Blocada declarată de Donald Trump asupra porturilor iraniene este o decizie controversată, dintr-un foarte lung șir de decizii, multe dintre ele contestate. În primele ore ale zilei de luni, liderul de la Casa Albă a scris pe Truth Social că blocada urmează să cuprindă „întreaga coastă iraniană”. El a avertizat că navele „care intră sau ies din zona blocată fără autorizație sunt pasibile de interceptare, deviere și capturare”. Prezent în studiourile Digi24 Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a încercat să descifreze cea mai recentă mișcare a președintelui american și a comentat negocierile de pace din Pakistan.
„Este o escaladare. Fără doar și poate, consecințele imediate sunt cât se poate de complicate. Există o evaluare. Asia este, prima regiune afectată grav de această blocadă și criză a energiei. Se pare că în India resurse și rezervele ar mai fi funcționale pentru cam 9 zile, în condițiile în care acest blocaj al tranzitului va fi menținut. Sunt semnale în egală măsură în legătură cu faptul că acea coaliție în jurul statului europene, legată de situația strâmtorii Ormuz și ce măsuri, ce gesturi politice, diplomatice, ar putea fi adoptate urmează, sub președenția a britanicilor și a germanilor, să fie convocată la cel mai înalt nivel spre sfârșitul acestei săptămâni. Qatarul și, se pare, Arabia Saudită se gândesc să renunțe la bazele militare americane din zonă. Qatarul destul de sigur. Deci dezvoltările sunt extrem de complicate. În mod categoric, fiecare oră în ceea ce privește acest blocaj generează două fenomene: cele de piață atât de bine cunoscute, dar în egală măsură escaladarea în ceea ce privește insecuritatea în zonă și faptul că o eventuală implementare prin folosirea forței a acestei blocade poate genera probleme privind navele de transport ale prietenului Iranului. Printre acestea se pot menționa China, India și alte zone din Asia, dramatic afectate de această criză de nervi”, este de părere Cristian Diaconescu.
Diaconescu a explicat că pincipala destinație a exporturilor de energie ale Iranului este China. „China, în egală măsură, are o dependență de 40-50% în ceea ce privește resursele care trec prin strâmtoarea Ormuz, și aici nu este vorba numai de țiței, ci și de uree, amoniac, multe alte materii prime. Deci, din acestă perspectivă, reacția este în lanț”, spune el.
„În egală măsură, statele care insistent au generat un moment de dialog nu au abandonat acest demers. Și aici mă refer la Pakistan, dar mai ales Turcia, Egipt, statele din Golf. În continuare se speră totuși ca această escaladare se poate transforma într-o formă de acomodare a unui dialog politico – diplomatic, chiar dacă cel de la Islamabad a eșuat, pentru că nu există altă soluție. Cea militară pare-se, totuși, că nu este dorită de nimeni”.
Unde s-au blocat negocierile
„La arma nucleară”, răspunde Diaconescu. „Evident și strâmtoarea Ormuz, dar în ultima zi de joi dinaintea sâmbetei din februarie când a început această intervenție, negocierile s-au blocat în momentul în care delegația americană a cerut iranienilor să renunțe la cele 440kg cu îmbogățire, 60% de uraniu. În ideea că ar produce armă nucleară. În al doilea rând, această temă a reprezentat, se pare, elementul de blocaj și la ultimele discuții de la Islamabad. Iranul nu acceptă nicio variantă fie să cedeze, fie să accepte oprirea acestei îmbogățiri a uranului și controlul Agenției Internaționale pentru Energia Tomică. Să nu uităm că de la începutul dialogului, undeva prin 2015-2016, atunci Iranul avea uraniu îmbogățit în proporție de 3-5%, acum are de 60%. Deci, indiferent de anumite nemulțumiri într-un sens sau în altul, totuși, aici este o problemă, unde e clar, există, cel puțin din perspectiva Israelului o temere existențială, dar în egală măsură și un anume tip de blocaj pe care Teheranul nu dorește să-l depășească”.
Care ar putea fi strategia: Donald Trump escaladează tensiunea prin această mișcare în Orient, sperând ca presiunea indirectă pusă pe Teheran de principalii săi aliați să fie una care să-i ducă la masa negocierilor, să accepte condițiile puse de Statele Unite.
„Aș fi destul de rezervat în legătură cu raportul cost-beneficii în ceea ce privește pe iranieni”, explică diplomatul. „Și ei la rândul lor prin acest război prin proxiasimetric au încercat să genereze presiuni pentru Statele Unite să vină la masa negocierilor. Și s-a întâmplat, se numește diplomație coercitivă, adică, mai simplu vorbind, partea politică și diplomatică se așează la masă și armata stă la ușă. Deci știm că dacă n-am ieșit cu o soluție, urmează clar evoluția în zona militară. Cred că încă o dată această escaladare este în ideea de a dezescalada totuși, până la urmă”, mai precizează Diaconescu.
Editor : Sebastian Eduard
