Ziarele din Italia au scris pe parcursul zilei de duminică despre o posibilă mutare a lui Davide Frattesi la Lazio. Mijlocașul a fost titular în partida de pe „Giovanni Zini”, fiind înlocuit în minutul 60 cu Henrikh Mkhitaryan, iar antrenorul român a ținut să pună capăt speculațiilor chiar la finalul meciului cu Cremonese.
„Nu văd ora să se termine mercato”
Întrebat situația lui Frattesi, tehnicianul român a ținut să sublinieze că are nevoie de mijlocaș în angrenajul echipei pentru restul sezonului.
„Frattesi este un jucător al Interului, important pentru acest grup, avem încredere în calitățile sale, cu toții avem nevoie de Davide Frattesi în condiții optime. Pentru a oferi ceva în plus în anumite meciuri, acelea în care uneori ne lipsește ceva.
Nu (n.r. – nu mai așteaptă întăriri), aștept să ne refacem, pentru că miercuri este un alt meci, suntem aceiași 25 de la începutul sezonului. Am încercat să implicăm pe toată lumea în această perioadă. Nu mă plâng, nu vin să povestesc ceea ce am spus. Mai e o zi, dar sincer, abia aștept să se termine această perioadă de transferuri”, a spus Cristi Chivu pentru Sky Sport.
Inter continuă parcursul solid în Serie A sub comanda lui Cristi Chivu. „Nerazzurrii” s-au impus fără emoții în deplasarea de la Cremona, scor 2-0, grație reușitelor semnate de Lautaro Martinez (16′) și Piotr Zielinski (31′).
