Control judiciar pentru 20 de șoferi STB acuzați că au furat o tonă de motorină dintr-o autobază

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au dispus plasarea sub control judiciar a 20 de şoferi de la Societatea de Transport Bucureşti (STB), acuzaţi că au furat o tonă de motorină din rezervoarele autobuzelor parcate într-o autobază a societăţii. 

De asemenea, şoferii vizaţi de anchetă nu au voie să profeseze pe o perioadă de 60 de zile. 

„În esenţă, în cuprinsul actului de inculpare s-au reţinut următoarele: în perioada 23.01.2026 – 17.04.2026, pe timpul nopţii, mai mulţi conducători auto, salariaţi ai Societăţii de Transport Public Bucureşti, au sustras, în timpul programului de lucru, combustibil din rezervoarele autobuzelor aparţinând societăţii, faptele fiind comise în incinta punctului de lucru – Autobaza Nordului, situat în Bucureşti, sector 1. Totodată, în data de 07.05.2026, procurorul de caz a dispus faţă de toţi inculpaţii măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 07.05.2026 până la data de 05.07.2026, inclusiv, faţă de inculpaţi fiind dispusă, printre altele, obligaţia să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit faptele, respectiv conducător auto în cadrul Societăţii de Transport Bucureşti (STB)”, transmite Parchetul într-un comunicat de presă. 

Ancheta a fost demarată joi, prin efectuarea a 20 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Dâmboviţa, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat, ocazie cu care a fost găsită o cantitate de aproximativ 1.000 de litri de motorină. 

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *