Constanţa: O femeie care a afirmat că a băut detergent în mod intenţionat, preluată de ambulanţă. Pe drum s-a aruncat din mașină

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O femeie a fost preluată, duminică, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, după ce a afirmat că a băut detergent în mod intenţionat. Ea a devenit agitată şi a sărit din ambulanţa aflată în mers, în municipiul Constanţa. La faţa locului a sosit un alt echipaj medical care a preluat victima, care suferise politraumă, şi a transportat-o la spital.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au transmis că, duminică, în jurul orei 13.21, un apel 112 a anunţat că o femeie nu poate fi contactată telefonic şi nu deschide nici uşa locuinţei, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj SAJ B2. „Pacienta a fost găsită conştientă. A afirmat că a băut detergent în mod voit. A fost monitorizată şi urcată în ambulanţă pentru a fi transportaă la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii suplimentare. Pe drum a devenit agitată, şi-a îndepărtat centurile şi s-a aruncat din ambulanţă, în timp ce asistentul îi spunea ambulanţierului să oprească ambulanţa”, au transmis reprezentanţii SAJ Constanţa. Pacienta a fost transportat cu politraumă la Spitalul Judeţean Constanţa de către un echipaj SAJ C2.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *