Cea mai importantă conferinţă anuală internaţională pe probleme de securitate se desfăşoară începând de astăzi până pe 15 februarie, la Hotel Bayerischer Hof din Munchen, sub conducerea preşedintelui conferinţei, ambasadorul Wolfgang Ischinger, prilej cu care numeroşi lideri politici şi experţi abordează cele mai importante probleme actuale de securitate de pe mapamond.
ACTUALIZARE 14.46: Conferința de Securitate de la Munchen a debutat cu o glumă făcută chiar de Wolfgang Ischinger, care a afirmat că ceea ce s-a întâmplat la Davos nu trebuie să rămână la Davos, conform The Guardian.
Potrivit președintelui conferinței, aceasta are loc într-un moment de „preocupări crescânde cu privire la securitatea globală, sau, mai bine zis, la insecuritate”.
„Niciodată în cei peste 60 de ani de existență a acestei conferințe nu au existat atât de multe provocări fundamentale simultane și războaie sângeroase în Europa, în jurul Europei și în întreaga lume”, a afirmat Ischinger.
„A existat vreodată o ordine internațională bazată pe norme? Există un motiv pentru care raportul nostru privind securitatea de la München din acest an poartă titlul «În curs de distrugere».”
El a menționat „provocări fără precedent” pentru relațiile transatlantice, dar i-a întâmpinat cu căldură pe secretarul de stat american Marco Rubio și delegația Congresului SUA.
ACTUALIZARE 14.17: Secretarul de stat american Marco Rubio s-a întâlnit vineri cu omologul său chinez, ministrul de externe Wang Yi, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, informează AFP.
Dialogul dintre cei doi înalţi oficiali a avut loc la numai câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că îl va primi la Casa Albă pe şeful statului chinez, Xi Jinping, spre sfârşitul anului, pentru a discuta în special probleme comerciale.
Rubio a sosit vineri dimineaţă în metropola bavareză, unde are programate mai multe întâlniri, inclusiv cu cancelarul german Friedrich Merz şi cu şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, pentru discuţii despre Groenlanda, pe care Trump insistă să o achiziţioneze de la Danemarca.
Secretarul de stat va susţine un discurs sâmbătă – un eveniment foarte aşteptat de vârfurile politice şi economice din domeniile apărării şi securităţii.
ACTUALIZARE 13.15: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat agenda zilei de astăzi la Munchen.
„O zi importantă, în care se vor face noi pași către securitatea noastră comună – cea a Ucrainei și a Europei. Pe ordinea de zi se află prima întreprindere comună ucraineano-germană de producție de drone, precum și întâlniri bilaterale și multilaterale cu partenerii.
Avem nevoie de mai multă producție comună, mai multă reziliență, mai multă coordonare și eficacitate a arhitecturii noastre comune de securitate în Europa. Cel mai important lucru pe care îl putem realiza împreună este încheierea războiului cu o pace demnă și crearea unor garanții de securitate fiabile pentru Ucraina și pentru întreaga Europă – astfel încât nimeni în Europa să nu se teamă că va rămâne fără protecție”, a transmis liderul de la Kiev pe X.
ACTUALIZARE 12:35 Mark Rutte, șeful NATO, a vorbit, înaintea Conferinței de a Munchen, despre „schimbarea de mentalitate” în rândul liderilor occidentali și a avertizat împotriva propagandei rusești. Detalii aici.
Rutte a început prin a comenta reuniunea ministerială a NATO de ieri de la Bruxelles, unde spune că a simțit „o schimbare de mentalitate” în rândul liderilor prezenți la masa discuțiilor:
„De ani, de decenii, SUA se plâng că noi, în Europa, nu cheltuim suficient pentru apărare. Acest lucru s-a schimbat de la summitul de la Haga.
Schimbarea de mentalitate constă în faptul că ieri, în sala de ședințe, am simțit cu toții o clară convergență de viziuni și unitate. Europa face cu adevărat un pas înainte, Europa preia un rol mai important de lider în cadrul NATO.”
În ceea ce privește Ucraina, el a afirmat că NATO trebuie să își continue sprijinul și „să facă mai mult pentru Ucraina”. Dar a subliniat, de asemenea, că Rusia înregistrează „pierderi uluitoare” pe măsură ce își continuă agresiunea, afirmând în mod ironic că:
„Vor ca [noi] să percepem Rusia ca pe un urs puternic, dar s-ar putea spune că se mișcă prin Ucraina cu viteza stângace a unui melc de grădină, așa că să nu cădem în capcana propagandei rusești”.
ACTUALIZARE 12:28 Oana Țoiu, care participă alături de ministrul Apărării, Radu Miruță, și șeful Directoratului de Securitate Cibernetică la Conferinţa de Securitate de la Munchen, consideră că vor fi abordate „discuţii pe teme cheie pentru România”. Șefa diplomației române are pe agendă mai multe întâlniri bilatarale şi sesiuni de lucru. Detalii aici
ACTUALIZARE 10:54 Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen, unde va avea o intervenţie sâmbătă, că, în opinia sa, europenii vor să ştie încotro ne îndreptăm, unde ne-am dori să ajungem, „unde ne-am dori să ajungem împreună cu ei”. „Trăim într-o nouă eră geopolitică, iar acest lucru va necesita din partea tuturor o reevaluare a ceea ce înseamnă această nouă realitate şi care va fi rolul nostru”, a explicat el. Detalii aici
Știrea inițială. Peste 50 de şefi de stat şi de guvern au confirmat participarea la cea de-a 62-a ediţie a Conferinţei de Securitate de la Munchen. Majoritatea liderilor provin din Europa, iar cea mai mare delegaţie participantă la acest eveniment aparţine ţării gazdă, Germania, fiind condusă de cancelarul federal german, Friedrich Merz.

Lucrările conferinţei din acest an se desfăşoară în jurul unor tematici cheie de dezbatere care vor privi: apărarea, ordinea globală, securitatea umană, sustenabilitatea, tehnologia. Vor fi abordate atât chestiunile care vizează problemele convenţionale în politicile de securitate şi apărare, cât şi ameninţările globale emergente.
Securitatea şi apărarea europeană, viitorul relaţiei transatlantice, revitalizarea multilateralismului, viziunile concurente privind ordinea globală, conflictele regionale şi implicaţiile de securitate pentru dezvoltările tehnologice actuale se numără, de asemenea, printre subiectele care vor face parte din agenda discuţiilor conferinţei.
Un subiect distinct îl reprezintă raportul conferinţei, care este un document analitic asupra situaţiei internaţionale actuale şi care este adus în atenţia tuturor participanţilor, fiind fundamentat pe datele unui chestionar care arată impactul la nivel social al politicilor guvernamentale. Raportul conferinţei de securitate de la Munchen 2026, intitulat „Sub Distrugere” („Under Destruction”), „arată o creştere a forţelor politice care favorizează mai degrabă distrugerea spre deosebire de reformă”, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Citește și:
Conform documentului, „în toate statele G7 interogate pentru realizarea Indexului de Securitate Munchen 2026, doar o mică parte dintre cei chestionaţi au spus că politicile guvernamentale actuale vor face ca generaţiile viitoare să o ducă mai bine. Atât pe plan intern, cât şi internaţional, structurile politice sunt percepute în prezent ca fiind excesiv de birocratizate şi judiciarizate, imposibil de a fi reformate şi de a se adapta pentru a servi mai bine nevoilor oamenilor. Rezultatul este un climat în care cei care folosesc buldozerele, bilele de demolare şi fierăstraie cu lanţ sunt admiraţi cu precauţie, dacă nu chiar celebraţi în mod deschis”, se mai arată în raportul conferinţei.
Raportul scoate în evidenţă provocările substanţiale cu care se confruntă scena internaţională. Include chestionarul realizat pentru conferinţa de securitate şi arată, deopotrivă, provocările globale actuale, fiind structurat tematic (Economia Globală, Dezvoltare şi Asistenţă Umanitară) şi pe diferite zone ale globului (Europa, zona Indo-Pacifică).
Pe lângă conferinţa propriu-zisă, sunt organizate o serie de evenimente conexe ce abordează problematicile de securitate şi apărare, dar cu un auditoriu mai variat. Forumul European Defense Townhall, care se desfăşoară în după-amiaza zilei de 12 februarie, aduce laolaltă cetăţeni, reprezentanţi media şi comunicatori care vor interacţiona direct cu lideri decizionali în problematici care vizează modelarea viitorului Europei.
Un alt eveniment conex este „Seria Securitate şi Literatură”, parte integrantă a Conferinţei de Securitate de la Munchen, fiind organizat, în perioada 12-15 februarie, în parteneriat cu săptămânalul DIE ZEIT şi găzduit în comun de Literaturhaus din München. Prima zi este dedicată temei „Viitorul incert al Ucrainei”, urmată, în ziua a doua, de tema „Literatură ca Forţă şi Contraforţă în Republica Cehă”. „Securitatea în Lumea Apocaliptică” este tema discuţiilor din 14 februarie, iar în ultima zi dezbaterile se vor desfăşura sub tematica „Cum să facem democraţiile mari din nou”, menţionează site-ul conferinţei.
„Conferinţa de securitate de la Munchen 2026 va funcţiona din nou ca o platformă importantă pentru dialogul global asupra unor chestiuni cheie din politica de securitate internaţională. Discuţiile iniţiate (…) în cadrul reuniunilor Munchen dedicate liderilor, desfăşurate în SUA şi în Arabia Saudită, au oferit deja impulsuri preţioase. Bazându-se pe aceste fundaţii, MSC 2026 va oferi un moment unic pentru adâncirea discuţiilor strategice şi pentru întărirea cooperării necesare pentru abordarea celor mai presante provocări globale actuale’”, conform mesajului preşedintelui conferinţei, ambasadorul Wolfgang Ischinger.
Conferinţa propriu-zisă şi toate evenimentele conexe se desfăşoară sub regula – „implică-te şi interacţionează cu fiecare: nu ţine doar prelegeri sau nu ignora pe cineva”. Fie că se află pe scenă în cadrul evenimentului sau nu, organizatorii îi încurajează pe participanţi să interacţioneze unii cu alţii, iar vorbitorii din cadrul conferinţei să fie oricând pregătiţi să răspundă întrebărilor şi să se angajeze în interacţiunea cu publicul, indică organizatorii.
Prima ediţie a conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen a avut loc în 1963, sub denumirea oficială „Internationale Wehrkunde-Begegnung”, fiind instituită la iniţiativa publicistului Ewald von Kleist. Încă de la început, conferinţa a fost dedicată problemelor care priveau relaţiile transatlantice şi provocările de securitate de pe mapamond.
Prin participarea liderilor şi factorilor decizionali, a reprezentanţilor media şi a cercetătorilor din lumea academică din Europa şi din America, conferinţa a devenit treptat „reuniunea familiei transatlantice”.
Ediţia precedentă a Conferinţei pe probleme de securitate de la Munchen a avut loc la 14-16 februarie 2025.
Citește și:
Editor : Ș.R.
