UEFA a amendat clubul de fotbal Steaua Roșie Belgrad cu 40.000 de euro pentru o scenografie de mari dimensiuni afișată de fani în timpul unui meci din Europa League, împotriva LOSC Lille.
Scenografia suporterilor sârbi conținea o icoană ortodoxă a lui Iisus Hristos și un banner în limba sârbă pe care scria: „Fie ca credința noastră să vă conducă la victorie”, relatează Vișegrad24 pe platforma X.
UEFA a aplicat clubului o amendă totală de 95.500 de euro, dintre care 40.000 de euro au fost special pentru afișaj, catalogându-l drept „un mesaj nepotrivit pentru un eveniment sportiv” și care „a subminat reputația și integritatea fotbalului și a UEFA”.
Editor : Liviu Cojan
