Prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, a vorbit la Digi24 despre criza politică provocată de ieșirea PSD din Coaliție, precizând că în discuțiile pe care partidul le-a avut miercuri cu președintele Nicușor Dan nu s-a analizat niciun scenariu fără Ilie Bolojan premier. „Noi avem două opțiuni. Ambele îl includ pe Ilie Bolojan,” a declarat Ciucu.
Ciprian Ciucu a declarat că, în consultările care au avut loc miercuri, președintele Nicușor Dan nu a susținut o variantă fără Ilie Bolojan prim-ministru.
„Ceea ce mi se pare o acțiune foarte, foarte corectă a domnului președinte Nicușor Dan. Eu i-am subliniat domnului Nicușor Dan că eu înțeleg cartea echidistanței constituționale. Dar, între agresor și agresat, între cel care a respectat protocolul de guvernare și cel care l-a încălcat, între cel care a stat să încaseze și cel care a dat, sunt totuși diferențe din punct de vedere moral. Și această echidistanță poate fi înțelesă până la un punct, o înțeleg foarte bine, dar la un moment dat nu poți fi permanent echidistant,” a declarat Ciucu.
Ciprian Ciucu a precizat că se așteaptă ca Nicușor Dan să dea un semnal corect în legătură cu Ilie Bolojan.
„Sper să fie un semnal corect, pentru că, până la urmă suntem și ființe morale și oamenii își orientează comportamentul după cum percep corectitudinea. Da, Ilie Bolojan i-a respectat pe miniștri, ne-a oprit pe noi să-i atacăm. Deci efectiv ne spunea: domnule, nu mai le spuneți, nu mai escaladați conflictele, lăsați-i în plata lor pentru că au probleme, le fuge electoratul, nu mai are nimeni încredere în ei, hai să îi avem la masă, să luăm decizii în Guvern, să le votăm în Parlament”, a adăugat Ciucu.
Prim-vicepreşedintele PNL spune că există doar două opțiuni, niciuna fără Ilie Bolojan.
„Noi avem două opțiuni. O opțiune este să rămânem într-un guvern minoritar, Dumnezeu știe cât și până când va veni o moțiune de cenzură sau să mergem în opoziție. Aceste două opțiuni sunt opțiunile noastre. Ambele îl includ pe Ilie Bolojan,” a subliniat Ciucu.
Editor : A.P.
