Cine este Delcy Rodríguez, „tigroaica” lui Maduro desemnată să conducă interimar Venezuela

Moderator Sebastian Radu
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, care a declarat că Nicolas Maduro rămâne singurul preşedinte al ţării, a fost desemnată de Curtea Constituţională să conducă ţara interimar, pe perioada în care liderul lipseşte.

Comentariile ei contrazic declaraţiile anterioare ale preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat că Rodriguez a fost „învestită” în funcţia de preşedinte şi că este „dispusă să facă” ceea ce administraţia Trump consideră necesar „pentru a readuce Venezuela la gloria de odinioară”.

Trump a declarat că, de fapt, SUA vor conduce Venezuela în viitorul imediat.

Cine este Delcy Rodriguez

Reuters prezintă câteva informaţii relevante despre Delcy Rodriguez şi menţionează că Maduro a numit-o „tigroaică” pentru apărarea sa fermă a guvernului său socialist.

Ea lucrează îndeaproape cu fratele său, Jorge Rodriguez, care este şeful parlamentului de la Caracas.

Citește și

Cristian Tudor Popescu, CTP

În vârstă de 56 de ani, Rodriguez s-a născut la Caracas pe 18 mai 1969 şi este fiica lui Jorge Antonio Rodriguez, luptător în gherila de stânga, care a fondat partidul revoluţionar Liga Socialista în anii 1970.

Funcţiile de ministru al finanţelor şi al petrolului, pe care le-a deţinut simultan cu cea de vicepreşedinte, au făcut-o o figură cheie în gestionarea economiei Venezuelei şi i-au conferit o influenţă majoră asupra sectorului privat al ţării, aflat în declin. Ea a aplicat politici economice corecte în încercarea de a combate inflaţia exagerată.

Delcy Rodriguez a cerut guvernului SUA să furnizeze dovezi că Maduro şi soţia sa sunt în viaţă, într-un mesaj audio difuzat sâmbătă la televiziunea de stat, dar locul exact în care se află nu este cunoscut. Unele surse au declarat că ar fi fost în Rusia, dar Moscova a dezminţit.

Ea este avocată, a absolvit Universidad Central de Venezuela şi a avansat rapid în ierarhia politică în ultimul deceniu, ocupând funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Informaţiilor între 2013 şi 2014.

Rodriguez, cunoscută ca iubitoare a modei de designer, a fost ministru de externe între 2014 şi 2017, perioadă în care a încercat să perturbe o reuniune a blocului comercial Mercosur la Buenos Aires, după suspendarea Venezuelei din grup.

În 2017 a fost numită în funcţia de şef al Adunării Constituante pro-guvernamentale, care a extins puterile lui Maduro.

Rodriguez a fost numită vicepreşedinte în iunie 2018, Maduro anunţând numirea ei pe X şi descriind-o ca „o femeie tânără, curajoasă, experimentată, fiica unui martir, revoluţionară şi încercată în mii de bătălii”.

În august 2024, Maduro a adăugat Ministerul Petrolului la portofoliul lui Rodriguez, unde ea a fost însărcinată cu gestionarea sancţiunilor tot mai severe impuse de SUA asupra celei mai importante industrii a ţării.

Articol recomandat de sport.ro


Singurul român prezent la tragedia din Elveția de Revelion a fost anunțat decedat. Decizia ambasadei

Singurul român prezent la tragedia din Elveția de Revelion a fost anunțat decedat. Decizia ambasadei

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *