Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat marți că măsura suspendării permisului de conducere pentru neplata amenzilor de circulație rămâne în pachetul privind reforma administrației, precizând că informația apărută anterior despre o eventuală renunțare la această prevedere este „eronată”.
„În ceea ce privește suspendarea permiselor, informația de ieri a fost puțin eronată. Nu s-a discutat niciun moment renunțarea la măsura posibilității suspendării permiselor pentru neplata amenzilor de circulație”, a afirmat ministrul.
Ministrul a detaliat mecanismul convenit cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Justiției: „Este un mecanism foarte clar stabilit împreună cu colegii de la Ministerul Afacerilor Interne și cu colegii de la Justiție, astfel încât, după trecerea unor perioade de timp foarte bine delimitate prin ordonanță, dacă nu se plătește amenda de circulație, se comunică către autoritatea locală”, a explicat Cseke Attila.
Autoritatea locală va emite o somație de plată, prin care posesorul permisului este avertizat că riscă suspendarea dreptului de a conduce dacă nu achită amenda.
„Autoritatea locală emite somație de plată în care avertizează posesorul de permis de conducere că există posibilitatea suspendării în cazul în care nu va plăti amenda de circulație și dacă la finalizarea acestei ultime perioade nu se întâmplă, atunci sistemul intră în vigoare pe platformă digitală interconectată între autoritățile locale și Ministerul de Interne”, a declarat ministrul.
Suspendare automată, fără predarea permisului
Potrivit oficialului, șoferul nu va fi obligat să se prezinte la Poliția Rutieră pentru a preda fizic permisul. Normele de aplicare vor fi elaborate de Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Ministerul Dezvoltării, și vor fi adoptate prin hotărâre de Guvern.
„Cetățeanul, despre care al cărui permis vorbim, nu va trebui să vină la Poliția Rutieră. Nu trebuie să predea permisul pur și simplu. După trecerea celor 90 de zile după cele 15 zile inițiale de plată, se va suspenda dreptul de a conduce. Propunerea colegilor de la MAI, cu care au fost de acord, este aceea ca pentru fiecare 50 lei amendă să se aplice o zi de suspendare”, a precizat Cseke Attila.
Mecanismul nu va intra imediat în vigoare. Ministrul Dezvoltării a arătat că aplicarea este prevăzută peste șase luni, timp în care vor fi pregătite platformele digitale necesare interconectării autorităților locale cu Ministerul Afacerilor Interne.
„Și acest mecanism este propus a intra în vigoare peste șase luni de zile, până în momentul în care pregătim aceste platforme digitale care vor fi interconectate”, a spus Cseke Attila.
Editor : M.I.
