Bolojan: România va cere sprijinul CE în negocierile cu Pfizer. Miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor merg săptămâna viitoare în SUA

Moderator Florin Mihai
5 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Premierul Ilie Bolojan a spus miercuri că miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor vor merge săptămâna viitoare în Statele Unite pentru a începe negocierile cu compania Pfizer, în urma procesului pierdut privind achiziţia vaccinurilor anti-COVID. El a precizat că România va solicita şi sprijinul Comisiei Europene în acest demers.

Bolojan a explicat că trebuie găsită o soluţie fie pentru plata eşalonată a sumei datorate, fie pentru compensarea acesteia prin medicamente.

„Suntem în situaţia în care ministrul Sănătăţii şi cel de Finanţe lucrează, pe de o parte, pentru a declanşa negocierile cu firma Pfizer şi se vor deplasa săptămâna viitoare în Statele Unite şi pentru acest lucru. Asta înseamnă că peste două săptămâni vom primi motivarea tribunalului. De la data respectivă mai urmează o perioadă de două luni de zile şi ar fi bine deci ca, în această perioadă, să găsim o formulă prin care, pe de o parte, anumite penalităţi de întârziere care sunt aferente să fie stopate pe perioada negocierilor. Şi să găsim o formulă prin care, până se clarifică aspectul care ţine de un posibil recurs sau nu – dar asta pe baza unei discuţii cu casa de avocaţi şi cu Polonia, pentru că suntem în aceeaşi situaţie – vom vedea dacă se poate găsi o soluţie”, a spus premierul, întrebat despre procesul cu Pfizer şi dacă au fost identificate sursele privind plata sumei pe care România trebuie să o achite în urma pierderii procesului cu această companie.

El a spus că România va solicita şi un sprijin din partea Comisiei Europene în această negociere, potrivit Agerpres.

„Şi, de asemenea, căutăm formulele care pot fi puse în practică pentru ca această sumă de bani sau să o achităm într-o formulă eşalonată sau să fie transformată în alte livrabile de care sistemul de sănătate din România are nevoie, pentru că o parte din medicamentele care sunt pe piaţa românească sunt produse de către această companie. Dar după discuţiile pe care cei doi miniştri le vor avea săptămâna viitoare vor comunica rezultatul acestora şi ce demersuri se vor face în perioada următoare, în mod evident, în funcţie de rezultatul acestor prime negocieri”, a adăugat premierul.

Ce spune Nicușor Dan

Și președintele Nicușor Dan a vorbit despre dosarul Pfizer, într-o conferință de presă.

„Nu știu dacă este ceva civil sau penal, nu știu dacă este și penal. În orice caz, pe chestiuni financiare, statul român este reprezentat de Ministerul Finanțelor. Dacă ministrul Finanțelor consideră că un demnitar, cu bună știință, a luat o decizie proastă care a afectat bugetul, trebuie să se îndrepte împotriva lui. Așa cum Curtea de Conturi observa că din cauza unui director s-au pierdut niște bani, eu ca director trebuia să mă îndrept împotriva lui”, a spus președintele.

„Eu aş vrea ca orice fel de dosar, şi cu atât mai mult dosare cu miză financiară importantă, să fie tranşate cât de repede. Asta este răspunsul general. Dincolo de asta, pe chestiunea cu vaccinurile, aştept ca actele oficiale semnate de oficiali ai statului român să fie făcute publice, pentru ca societatea în asamblu să poată să aibă o opinie informată despre cine ce a semnat, cine nu a semnat”, a mai spus Dan.

Întrebat dacă i-a cerut premierului acest lucru, Nicuşor Dan a răspuns: „Știu că mai multe lume i-a cerut, susţin şi eu demersul ăsta. Tot ce s-a semnat de către oficiali ai statului român să fie făcut public”.

Un tribunal din Bruxelles a condamnat, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro şi, respectiv, 600 de milioane de euro.

Editor : M.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *