Premierul Ilie Bolojan a declarat în direct la Digi24 că, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor pro-europene, a fost obținut un acord pe componenta de apărare, prin SAFE, însă nu s-a ajuns la o înțelegere în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde au fost doar subliniate dificultățile. Șeful Executivului a precizat că discuțiile au vizat în principal proiectele aflate în derulare și problemele sensibile, urmând ca un grup de lucru să caute soluții în perioada următoare.
„Cel puțin pe componenta de SAFE, la finalul discuțiilor s-a exprimat un acord pe componenta de apărare, care și ea este necesară, dat fiind ceea ce se întâmplă și vedem cu dronele care cad pe teritoriul țării noastre și e nevoie să ne asigurăm că ne asumăm partea noastră de apărare în așa fel încât România să fie o țară sigură, deci pe asta a fost un acord, iar în zilele următoare, în Parlament, se va vedea dacă acest acord funcționează. În ceea ce privește acordul pe PNRR, în afară de trecerea în revistă a proiectelor și de sublinierea dificultăților pe cele câteva subiecte care sunt mai delicate, nu a existat o înțelegere, doar legat de faptul că se va forma un grup de lucru”, a spus prim-ministrul.
El a dat ca exemple de „subiecte delicate” legea salarizării și procesul de decarbonizare.
Președintele Nicușor Dan a avut consultări, luni, la Palatul Cotroceni, cu liderii partidelor pro-europene, despre programele SAFE și PNRR. La întrevedere au participat liderii Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România, Uniunii Democrate Maghiare din România și ai Grupului parlamentar al minorităților naționale.
Citește și:
Editor : Ș.A.
