Momente tensionate după o ședință a partidului lui George Simion: unul dintre membrii formațiunii a sărit la gâtul lui Dan Tanasă, după ce ar fi refuzat să stea de vorbă cu acesta. Imaginile au fost făcute publice pe rețelele sociale și îl surprind pe deputatul AUR spunând: „Domne, nu stau la masă cu borfașii”.
„Nu stau la masă cu borfașii”
Din imaginile făcute publice în mediul online reiese cum deputatul AUR ar fi refuzat să stea de vorbă cu bărbatul care, câteva secunde mai târziu, a sărit la gâtul său. „Domne, nu stau la masă cu borfașii”, le spune Dan Tanasă celor prezenți în sală.
O membră de partid spune că situația a escaladat
În fața acestuia se afla și Cristina Vaida, membră a Consiliului Național de Conducere AUR, care îi subliniază deputatului că situația „a escaladat”.
„Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Eu mi-am dat viața pentru partidul ăsta”, strigă bărbatul care îl și atacă. Potrivit informațiilor Digi24.ro, aceste ar fi fost membru de partid, însă ulterior a fost exclus.
Răspunsul AUR
Redacția a cerut un punct de vedere din partea AUR, iar reprezentanții formațiunii susțin că incidentul nu a avut loc în sediul central AUR.
„Filmarea la care faceți referire nu este una recentă. Ea nu a avut loc în sediul AUR. Nu a fost vorba de o altercație sau bătaie cum scrie în acel video, ci de o încercare de agresiune asupra domnului Dan Tanasă”, a transmis formațiunea.
Scandalul ar fi avut loc în urmă cu câteva luni, într-o filială din Harghita.
Videoclipul conține limbaj licențios:
Sursa: Facebook
Editor : A.G.
