Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Fostul președinte american Barack Obama a revenit cu precizări după ce o declarație despre extratereștri, făcută într-un podcast, a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale. Obama a explicat că nu a văzut nicio dovadă privind existența unui contact extraterestru și a respins speculațiile legate de celebra bază militară Area 51.

La câteva ore după ce Barack Obama a a reaprins teoriile conspirației cu afirmațiile făcute într-un podcast, printre care faptul că extratereștrii sunt reali, fostul președinte al SUA a publicat o declarație prin care a precizat că nu a văzut nicio dovadă a existenței lor.

Într-o conversație din weekend cu gazda americană de podcast Brian Tyler Cohen, Obama a părut să confirme existența extratereștrilor în cadrul unei runde rapide de întrebări, în care moderatorul le adresează invitaților întrebări, iar aceștia răspund pe scurt.

Întrebat „Sunt extratereștrii reali?”, Obama a răspuns: „Sunt reali, dar nu i-am văzut.” El a continuat: „Nu sunt ținuți la Area 51. Nu există nicio facilitate subterană, decât dacă există o conspirație uriașă și au ascuns-o de președintele Statelor Unite.”

Declarația a fost preluată de instituții media din întreaga lume, cu titluri precum „Fostul președinte al SUA Barack Obama spune că extratereștrii sunt reali” și „Sunt reali: afirmațiile șocante ale lui Obama despre extratereștri”. Revista Time a relatat despre controversă, scriind: „Obama spune că extratereștrii sunt reali, dar nu se află la Area 51”.

Apoi, după valul mediatic, Obama a publicat duminică seara o declarație pe Instagram.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Încercam să păstrez spiritul rundei rapide, dar din moment ce a atras atenția, permiteți-mi să clarific. Statistic vorbind, universul este atât de vast încât sunt șanse mari să existe viață undeva,” a spus el. „Însă distanțele dintre sistemele solare sunt atât de mari încât probabilitatea să fi fost vizitați de extratereștri este redusă, iar în timpul mandatului meu nu am văzut nicio dovadă că ființe extraterestre ar fi luat contact cu noi”.

Există o teorie a conspirației care datează de mult timp potrivit căreia guvernul SUA ar ascunde extratereștri la Area 51, o bază aeriană extrem de clasificată din Nevada, notează The Guardian.

În 2019, după ce 1,5 milioane de persoane s-au înscris pentru a „lua cu asalt” baza, aproximativ 150 de influenceri din social media s-au adunat în apropierea pistei, însă evenimentul s-a încheiat cu doar câteva arestări, transformându-se în cele din urmă într-un festival de muzică.

Documente declasificate publicate în 2013 au arătat că pista secretă a fost folosită, de fapt, pentru testarea aeriană a unor proiecte guvernamentale americane, inclusiv programele de supraveghere aeriană U-2 și Oxcart.

„Testele la mare altitudine ale aeronavei U-2 au dus curând la un efect secundar neașteptat, o creștere semnificativă a raportărilor privind obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri)”, se arată în documente.

Editor : M.I.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *