Avalanșă devastatoare în California: opt schiori găsiți morți, unul este încă dispărut

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O avalanșă produsă în munții Sierra Nevada, din California, s-a transformat într-una dintre cele mai grave tragedii montane din Statele Unite din ultimele decenii. Opt schiori au fost găsiți morți, iar un al nouălea este în continuare căutat, după ce grupul a fost surprins de o masă uriașă de zăpadă în timpul unei expediții de schi de tură. Șase persoane au fost salvate, dintre care două au ajuns la spital, informează AFP și Agerpres.

Tragedia s-a produs marți dimineață, în apropiere de Castle Peak, un vârf din munții Sierra Nevada, situat în regiunea Lake Tahoe, una dintre cele mai populare destinații montane din California.

Șeriful comitatului Nevada County, Shannan Moon, a declarat într-o conferință de presă că șase schiori fuseseră salvați cu o zi înainte, în plină furtună de zăpadă, însă „opt dintre ceilalți nouă schiori au fost găsiți decedați”. „Încă îl căutăm pe unul dintre membrii grupului”, a adăugat aceasta.

Expediție organizată în ciuda avertizărilor meteo

Grupul era format din 15 persoane – 11 schiori și patru ghizi profesioniști – care plecaseră duminică într-o expediție de schi de tură de trei zile, în afara pârtiilor amenajate și departe de stațiunile de schi.

Expediția a avut loc în contextul în care o furtună puternică fusese prognozată de mai multe zile în California. Din cauza condițiilor meteo, mai multe zone de schi și o autostradă din regiunea Lacului Tahoe fuseseră închise.

Serviciul meteorologic emisese avertizări clare privind un risc „ridicat” de avalanșă pentru zilele de marți și miercuri.

Compania care a organizat excursia, Blackbird Mountain Guides, nu a explicat deocamdată de ce a aprobat ieșirea în aceste condiții. Potrivit reprezentanților săi, grupul se întorcea din excursie în momentul în care a fost surprins de avalanșă.

„Gândurile noastre sunt alături de cei dispăruți, de familiile lor și de echipele de intervenție la fața locului”, a transmis compania într-un comunicat. Blackbird Mountain Guides percepe peste 1.000 de dolari de persoană pentru acest tip de excursie de trei zile.

Intervenție dificilă în condiții extreme

Aproximativ 50 de salvatori au fost mobilizați în operațiunea de căutare și salvare. Potrivit șerifului Moon, condițiile de intervenție au fost extrem de dificile.

„A vorbi despre condiții meteorologice extreme este un eufemism”, a spus aceasta, explicând că echipele s-au confruntat cu zăpadă abundentă și vânturi puternice care au îngreunat considerabil accesul în zonă.

Dintre cei șase supraviețuitori, doi au fost transportați la spital.

Șeriful Wayne Woo, din comitatul Placer County, ale cărui echipe au participat, de asemenea, la intervenție, a lansat un apel public: „Vă rugăm să evitați munții Sierra în timpul furtunii actuale și, în zilele următoare, evitați să mergeți pe munte. Condițiile de acolo sunt foarte periculoase”.

Autoritățile continuă căutările pentru identificarea și găsirea ultimului membru al grupului. Tragedia este una dintre cele mai mortale avalanșe din Statele Unite din ultimele decenii și ridică întrebări legate de decizia de a organiza o astfel de expediție în condiții de risc major.

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *