Arhitectul din culise al întâlnirii Nicușor Dan – Marco Rubio: influența discretă a lui Paolo Zampolli

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Fotografia în care președintele României, Nicușor Dan, este față în față cu Secretarul de Stat american, Marco Rubio, îl are cel mai probabil drept autor moral pe ambasadorul Paolo Zampolli, actualul Trimis Special al SUA pentru Parteneriate Globale, numit în funcție de nimeni altul decât președintele Statelor Unite.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cine este, însă, Zampolli și de ce această legătură strânsă cu România?

Profesia lui inițială a fost de agent de modeling, iar el s-a ocupat inclusiv de evoluția carierei Melaniei, înainte să devină doamna Trump. Același Zampolli, la una dintre petrecerile pe care le organiza frecvent la New York, i-a prezentat-o pe tânăra top-model din Slovenia celui care, atunci, era un faimos milionar american, Donald Trump.

Este și acum unul dintre prietenii Primei Doamne, dar și un apropiat pe care șeful administrației de la Washington îl apreciază în mod deosebit, din motivul menționat mai sus. În calitatea lui de Trimis Special pentru Parteneriate Globale, a venit și în România, în august 2025, iar vizita sa a fost menționată oficial pe website-ul ambasadei SUA la București, dar și personal, pe contul de Instagram al ambasadorului Zampolli. Fotografiile ne arată că s-a întâlnit cu președintele Dan, premierul Ilie Bolojan, Patriarhul României, IPS Daniel, dar și cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, pentru că Statele Unite găzduiesc anul acesta Campionatul Mondial de Fotbal.

Ambassador-Paolo-Zampolli_Featured-image-1140x628-1
Paolo Zampolli, alături de premierul Ilie Bolojan, președintele Federației Române de Handbal, Constantin Din, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și ministrul Culturii, Andras Demeter Foto: Ambasada SUA la București

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Revenit în SUA, Zampolli a continuat să fie căutat de oficialii români care mergeau acolo cu diferite treburi, iar Trimisul Special nu a refuzat pe nimeni, indiferent că vorbim de ministrul de externe Oana Țoiu, care a participat la Adunarea Generală a ONU în octombrie anul trecut, sau de diferiți miniștri ai actualului guvern.

Recenta vizită a președintelui Nicușor Dan la Washington l-a pus iarăși la lucru pe Paolo Zampolli; și, după cum ne-a spus chiar șeful statului, a avut scurte întâlniri de curtoazie cu toți oamenii președintelui Trump.

Ambasadorul Zampolli, omul care știe pe toată lumea care contează în capitala SUA, a ajutat din nou România. Rămâne întrebarea noi ce dăm la schimb pentru aceste servicii, pentru că suntem în era celei mai tranzacționale administrații americane și nimic nu este gratis.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *