Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat că, luni seara, poliţiştii de frontieră au fost sesizaţi cu privire la posibila existenţă a unor resturi aparţinând unei drone aeriene, pe plaja din staţiunea Mamaia. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că specialiștii trebuie să vadă ce anume poate fi recuperat din fostul traseu al acestei drone, relatează News.ro.
Poliţiştii de frontieră ajunşi acolo au identificat resturi metalice, care par a aparţine unui aparat de zbor neidentificat.
Apelul la 112 a fost dat de un trecător care a anunțat poliția că pe plajă, în dreptul unui hotel din Mamaia, pe o zonă de plajă lărgită, au fost văzute resturi de dronă, potrivit presei locale.
La fața locului au ajuns polițiștii care au asigurat perimetrul respectiv, astfel încât oamenii din zonă să nu intre în contact cu aceste resturi de drone.
În cauză au loc cercetări în cooperare cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Ministrul Apărării a declarat, luni seară, la Antena 3, că resturi de dronă au fost aduse de apă pe plaja din zona hotelului Victoria din Mamaia.
”De la Serviciul Român de Informaţii, de la direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Apărării trebuie să ajungă nişte oameni care să recupereze bucăţile care pot conta într-o astfel de expertiză”, a afirmat el.
El a spus că aşteaptă să vadă ce bucăţi din partea electronică pot fi recuperate, ”pentru a vedea ce anume poate fi recuperat din fostul traseu al acestei drone”.
”De multe ori, pe zonele electronice care mai rămân pe drone se poate descompune traseul acestor drone, când au fost lansate, pe ce traiectorie au zburat, când au fost doborâte, au picat singure că au rămas fără ccombustibil, au fost lovite în zona apelor internaţionale”, a explicat Miruţă.
Editor : M.C
