Alertă copii dispăruți, în județul Mureș. Două fete de 4 şi 5 ani sunt căutate de polițiști după ce nu s-au mai întors acasă

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Două minore de 4, respectiv 5 ani, din municipiul Târnăveni, sunt căutate de echipaje mixte după ce, în jurul orei 14:00, au plecat din curtea casei unde locuiesc şi au nu mai revenit, a informat, duminică seara, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

Potrivit sursei citate, pentru desfăşurarea activităţilor de căutare au fost mobilizate efective mărite din cadrul IPJ Mureş, acţiunea beneficiind de sprijinul pompierilor din cadrul ISU, al jandarmilor, al echipelor Salvamont, fiind folosiţi şi câini de urmă, precum şi voluntari din rândul comunităţii locale, scrie Agerpres.

Autorităţile au trimis şi mesaje RO-ALERT cu semnalmentele fetiţelor.

„La data de 29 martie, în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 14:00, minorele Buta Rebeca-Alexandra, de 5 ani, şi Forgaci Melisa-Ariana, de 4 ani, au plecat din curtea adresei de domiciliu, aflat în municipiul Târnăveni, fără a mai reveni.

Minora Buta Rebeca-Alexandra are o înălţime de aproximativ 87 de cm, părul negru, creţ, prins în coadă. La momentul plecării, era îmbrăcată cu o rochiţă de culoare albă în partea superioară şi roşie în partea inferioară, o pereche de ştrampi albi şi şlapi de culoare roz.

Minora Forgaci Melisa-Ariana are o înălţime de aproximativ 65 cm, părul negru, prins în două codiţe, avea o suzetă de culoare roz cu alb. Aceasta era îmbrăcată cu o bluză roşie si o pereche de colanţi roz deschis, şlapi de culoare albastră”, au transmis reprezentanţii IPJ Mureş.

Poliţiştii mai arată că cetăţenii care deţin date relevante care pot conduce la depistarea celor două minore sunt rugaţi să anunţaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze 112.

Editor : C.S.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *