Acuzații dintr-un raport de lucru al unei comisii din Congresul SUA: Comisia Europeană ar fi intervenit în alegerile din România

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Acuzații grave vin din partea Statelor Unite la adresa Comisiei Europene. Washingtonul susține că executivul UE se amestecă în alegerile naționale ale statelor membre. Informația apare într-un raport nefavorabil al Comisiei Juridice din Camera Reprezentanților a Statelor Unite, în care se vorbește despre o așa-zisă campanie de cenzurare a discursului american, desfășurată de Comisia Europeană pe parcursul a zece ani.

 

În documentul american se vorbește despre imixtiunea nepermisă a Comisiei Europene în alegerile din mai multe state, inclusiv România, unde alegerile s-au anulat fără probe și s-au eliminat candidați pentru a ieși președinte „candidatul preferat de establishment”.

Executivul UE este acuzat că ar fi pus presiune pe platformele sociale să-și cenzureze conținutul înainte de alegerile din Slovacia, Irlanda, Olanda, Franța, Moldova și România. Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, după ce Serviciului Român de Informații a adus dovezi ale interferențelor rusești într-o campanie pe TikTok menită să crească artificial sprijinul pentru Călin Georgescu.

„Comisia Europeană a presat platformele sociale să cenzureze conținutul înainte de alegerile naționale din Slovacia, Olanda, Franța, Moldova, România și Irlanda, pe lângă alegerile UE din iunie 2024. De când DSA (Regulamentul privind serviciile digitale) a intrat în vigoare în 2023, Comisia Europeană s-a angajat împotriva platformelor și le-a presat să cenzureze agresiv conținutul înainte de alegerile naționale din Moldova, Olanda, Franța, Irlanda și România. Comisia a activat sisteme de răspuns rapid înainte de alegerile legislative franceze din 2024, alegerile prezidențiale moldovenești din 2024, alegerile prezidențiale românești din 2024-2025 și alegerile legislative germane din 2025”, se arată în raportul SUA.

Editor : C.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *