ACUM: Liverpool – Tottenham 1-1 e în direct pe VOYO | Cum se descurcă Radu Drăgușin. Oaspeții egalează în minutul 90!

Moderator ZIAR NOVA
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Liverpool – Tottenham 1-1, LIVE pe VOYO

Min. 90: GOL Tottenham! Richarlison egalează din pasa decisivă livrată de către Kolo Muani.

Min. 82: Radu Drăgușin reușește din nou să îl blocheze pe Mohamed Salah.

Min. 73: Ocazie pentru Liverpool! Radu Drăgușin are noroc. Vicario parează șutul lui Salah, după ce românul a pierdut mingea. Arbitrii nu acordă nici măcar corner. 

Min. 69: Radu Drăgușin reușește să îl blocheze pe Mohamed Salah. 

Min. 63: Până acum Radu Drăgușin a avut o evoluție în nota echipei sale, Tottenham, fără greșeli majore, dar și fără realizări notabile. 

Min. 55: Richarlison cere penalty, fără succes însă după consultarea VAR.

Min. 46: A început a doua repriză!

Min. 45+3: La pauză Liverpool – Tottenham este 1-0.

Min. 45+3: Ocazie pentru Tottenham! Alisson respinge lovitura de cap trimisă de Richarlison.

Min. 36: Ocazie pentru Liverpool! Vicario deviază în bară șutul trimis din afara careului de Gakpo. 

Min. 19: GOL Liverpool! Dominik Szoboszlai deschide scorul dintr-o lovitură liberă executată splendid. Vicario nu a putut opri reușita, chiar dacă a atins mingea expediată de maghiar.

Min. 1: A început meciul!

Echipele de start:

  • Liverpool (4-2-3-1): Alisson – Szoboszlai, Gomez, Van Dijk, Robertson – Mac Allister, Gravenberch – Frimpong, Wirtz, Ngumoha – Gakpo.
  • Antrenor: Arne Slot
  • Tottenham (3-4-3): Vicario – Porro, Drăgușin, Danso – Spence, Gray, Sarr, Souza – Richarlison, Solanke, Tel
  • Antrenor: Igor Tudor

Liverpool ocupă locul 6 și se află într-o luptă foarte echilibrată pentru o poziție de Champions League. „Cormoranii” vin după eșecul surprinzător contra ultimei clasate Wolves, 1-2.

După înfrângerea din campionat, echipa lui Arne Slot și-a luat revanșa contra lui Wolves în FA Cup (3-1), însă a pierdut prima manșă cu Galatasaray (0-1) din optimile de finală ale Ligii Campionilor.

De partea cealaltă, Tottenham traversează o perioadă absolut groaznică: 5 înfrângeri consecutive în Premier League, eșec rușinos în Champions League contra lui Atletico Madrid (2-5) și tot mai aproape de locurile retrogradabile.

Igor Tudor, numit recent interimar, este deja amenințat cu demiterea după ce a pierdut toate cele patru meciuri în care a stat pe bancă. Tottenham se află pe locul 16, cu 29 de puncte, doar unul deasupra lui Nottingham Forest, care ocupă poziție retrogradabilă.

Tottenham are din nou o mulțime de probleme de lot. Pe lângă Bergvall, Davies, Kudus, Kulusevski, Bentancur, Maddison sau Odobert – absențe deja cunoscute – Tottenham nu se poate baza nici pe Cristian Romero sau Joao Palhinha, accidentați contra lui Atletico, dar nici pe Micky van de Ven, suspendat.

Având în vedere problemele de lot, Radu Drăgușin are șanse foarte mari să fie titular în centrul defensivei lui Tottenham, alături de Kevin Danso.

Liverpool – Tottenham | Echipele probabile

  • Liverpool: Mamardashvili – Frimpong, Konate, Van Dijk, Robertson – Gravenberch, Jones – Salah, Szoboszlai, Gakpo – Ekitike
  • Tottenham: Vicario – Porro, Danso, Drăgușin, Spence – Gray, Sarr – Tel, Simons, Richarlison – Solanke


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *