Internaționalul român Dennis Man a evoluat până în minutul 74 al meciului PSV Eindhoven – Utrecht 4-3, jucat ieri, fiind înlocuit cu Esmir Bajraktarevic, la scorul de 3-2 pentru gazde.
Grație succesului de ieri, PSV s-a dus la 18 puncte de Feyenoord, ocupanta locului 2.
Inclusiv dacă formația din Rotterdam va câștiga meciul cu Volendam din deplasare, ea nu poate decât să egaleze PSV la puncte, în cele cinci meciuri care vor rămâne de disputat.
Degeaba însă! Având în vedere că, în Olanda, primul criteriu de departajare e golaverajul, în caz de egalitate de puncte, PSV e ca și campioană deja. Pentru că are +42 la golaveraj, comparativ cu Feyenoord, care are +21.
Dennis Man, evoluție bună în PSV – Utrecht 4-3
Chiar dacă nu a reușit să înscrie un gol sau să ofere o pasă decisivă, Man a avut o evoluție bună. Portalul SofaScore i-a acordat internaționalului român nota 7.
Dennis Man a avut un procentaj al paselor corecte de 81% (22/27) și a reușit două driblinguri din patru încercări. Man a făcut, de asemenea, trei recuperări.
Dennis Man a lăsat Parma, în vara anului trecut, și a semnat cu PSV Eindhoven. Acum, spre finalul sezonului 2025-2026, românul poate spune, cu tărie, că a luat o decizie inspirată.
Om de bază sub comanda antrenorului Peter Bosz, Dennis Man e ca și campion în Olanda!
