LIVE TEXT pe Sport.ro începând cu ora 19:45 și continuând cu ora 22:00 se dispută meciurile retur din optimile Europa League.
Portarul român Andrei Ionuț Radu și Celta Vigo luptă pentru calificarea în sferturi cu Olympique Lyon, iar derby-ul italian AS Roma – Bologna este arbitrat de Istvan Kovacs, centralul care a distrus derby-ul Rapid – Dinamo din Superligă.
Olympique Lyon – Celta Vigo 0-2 (Rueda 61, Jutgla 90+2), cu Andrei Ionuț Radu (în tur 1-1)
FINAL: Celta Vigo s-a calificat în sferturile Europa League cu scorul de 3-1 la general.
Min. 90+6: Tagliafico (Lyon) a încasat al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
Min. 19: Moussa Niakhate (Lyon) încasează cartonașul roșu.
Midtjylland – Nottingham Forest 1-2 (Erlic 69 / Dominguez 40, Yates 52 – în tur 1-0)
FINAL: Nottingham s-a calificat, după ce s-a impus la loviturile de departajare cu scorul de 3-0.
Update: Calificarea se va decide în prelungiri.
Freiburg – Genk 5-1 (Ginter 19, Metanovic 25, Grifo 53, Suzuki 57, Eggestein 79 / Smets 39 – în tur 0-1)
FINAL: Freiburg s-a calificat în sferturile Europa League.
Au spus-o și italienii: ”Arbitrul Istvan Kovacs, un dezastru”!
După ce a făcut praf derby-ul Rapid – Dinamo, centralul va conduce Roma – Bologna din Europa League.
Istvan Kovacs a greșit flagrant în derby-ul Rapid – Dinamo din play-off-ul Superligii, dar marți s-a anunțat oficial că arbitrul din Carei va oficia la centru în AS Roma – Bologna din returul optimilor Europa League!
Reacția italienilor nu a întârziat să apară.
”Roma – Bologna, arbitrat de Kovacs: fără înfrângere cu el la centru, dar un dezastru la Glasgow și Tirana”, a titrat publicația Siamo La Roma, care detaliază:
”Kovacs a fost arbitrul finalei de la Tirana, câștigată de Roma împotriva lui Feyenoord. Roma este echipa italiană care a avut cel mai des de-a face cu arbitrul român, cu nu mai puțin de 5 meciuri arbitrate de acesta, la fel ca și Inter. <<I giallorossi>> nu au pierdut niciodată cu el.
Ultima sa întâlnire cu <<I giallorossi>> datează din decembrie anul trecut, când Kovacs a arbitrat meciul cu Celtic la Glasgow, în faza grupelor. Roma s-a impus cu 3-0, dar arbitrajul românului a fost dezastruos. Arbitrul a acordat scoțienilor un penalty nejustificat, după ce Engels a alunecat pe terenul ud. În plus, a acordat prea ușor cartonașe galbene unor jucători giallorossi.
Chiar și în finala de la Tirana a comis câteva erori foarte grave, cum ar fi neeliminarea lui Senesi, care l-a oprit pe Abraham în timp ce acesta se îndrepta spre poartă la începutul reprizei a doua”.
