Accident grav pe pârtia din Cârlibaba: adolescentă găsită inconștientă, dusă cu elicopterul SMURD la spital

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

O adolescentă în vârstă de 17 ani, din Gura Humorului, a fost transportată în stare gravă la Iași, după ce a suferit un accident pe pârtia de schi din Cârlibaba. Intervenția a fost realizată cu un elicopter SMURD, potrivit Agerpres.

Potrivit coordonatorului SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, fata a fost găsită inițial inconștientă, în urma impactului suferit pe pârtie.

Medicul a precizat că adolescenta prezenta un traumatism cranio-cerebral, pierderea stării de conștiență, amnezie retrogradă și un hematom epicranian frontal stâng. De asemenea, aceasta a suferit un traumatism la nivelul coloanei cervicale, manifestat prin durere, fără deficit motor, precum și un traumatism toraco-abdominal.

După stabilizarea la fața locului, adolescenta a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată de urgență la Iași. La aterizare, a fost predată unui echipaj de terapie intensivă mobilă, care a dus-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Neurochirurgie.

Medicii efectuează în prezent investigațiile necesare pentru a evalua cu exactitate leziunile și pentru a stabili conduita terapeutică.

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *