O descoperire făcută în rămășițele a două persoane mumificate în nordul statului Chile oferă cea mai clară dovadă genetică de până acum că variola a ajuns în America odată cu europenii. Virusul identificat în ADN-ul antic aparține unei linii dispărute, înrudite cu variantele care circulau în Europa.
Prima dovadă moleculară directă în America
Timp de secole, povestea răspândirii variolei în Americi a fost reconstituită în principal din documente istorice: cronici ale cuceritorilor, rapoarte administrative și relatări ale misionarilor. Aceste surse descriu epidemii devastatoare care au lovit populațiile indigene după sosirea europenilor.
Acum, o parte esențială a acestei istorii poate fi citită direct în ADN.
O echipă internațională de cercetători a analizat rămășițele unor mumii descoperite în Camarones, în nordul statului Chile. În două dintre probe a fost identificat ADN aparținând virusului variolic, agentul patogen responsabil pentru variolă.
Cele două persoane erau un bărbat și o femeie, ambii adulți tineri, iar rămășițele lor au fost datate într-un interval cuprins aproximativ între 1492 și 1631. Analiza genetică indică faptul că virusul care i-a infectat aparținea unei linii astăzi dispărute.
Variola era una dintre cele mai devastatoare boli infecțioase din istorie. Înainte de eradicarea sa în 1980, virusul variolic a provocat epidemii repetate pe continente întregi, cu rate de mortalitate extrem de ridicate.
În cazul Americilor, istoricii aveau deja numeroase indicii că boala a fost adusă de europeni. Populațiile indigene nu avuseseră aceeași expunere istorică la variolă precum populațiile din Europa, iar epidemiile care au urmat contactului cu europenii au produs pierderi demografice uriașe.Problema era că dovezile istorice nu puteau demonstra direct identitatea virusului.
ADN-ul recuperat din mumiile chiliene schimbă situația.
Cercetătorii au putut compara genomul virusului antic cu secvențe de variolă provenite din alte perioade și regiuni. Rezultatul plasează virusul sud-american pe o ramură evolutivă asociată cu variante europene mai vechi, ceea ce susține puternic scenariul introducerii virusului peste Atlantic după începutul colonizării europene.
Două victime, o epidemie care a schimbat un continent
Cele două persoane ale căror rămășițe au furnizat ADN-ul viral au murit, cel mai probabil, într-o perioadă în care societățile indigene din America de Sud treceau prin schimbări dramatice.
Una dintre victime era o femeie cu vârsta estimată între 30 și 35 de ani, iar cealaltă era un bărbat de aproximativ 18-20 de ani. Amândoi au fost îngropați în pachete funerare de tradiție incașă.
Faptul că genomurile virale recuperate de la cele două persoane sunt foarte apropiate sugerează că infecțiile ar fi putut face parte din același episod epidemic sau dintr-un lanț de transmitere apropiat în timp.
Descoperirea este importantă și pentru că victimele provin dintr-o regiune relativ îndepărtată de principalele centre coloniale ale epocii.
Acest lucru ridică o întrebare esențială: cum a ajuns virusul până în comunitățile aflate la distanță de primele puncte de contact cu europenii?
Cum s-a răspândit virusul
Una dintre explicațiile posibile este existența rețelelor indigene de deplasare și schimb.
După apariția unui focar într-o anumită regiune, boala putea fi transmisă mai departe de oameni care circulau între comunități. Comerțul, migrația și legăturile sociale puteau transforma un focar local într-o epidemie care se deplasa pe distanțe mari.
Astfel, răspândirea bolii nu trebuie imaginată neapărat ca o succesiune de expediții europene care transportau virusul dintr-un loc în altul. Odată introdus într-o populație, agentul patogen putea utiliza rețelele umane deja existente pentru a avansa rapid.
Acest mecanism este unul dintre motivele pentru care epidemiile au putut preceda uneori contactul direct dintre anumite comunități indigene și europeni.
Variola a putut contribui la prăbușirea unor societăți
O epidemie severă poate destabiliza o societate întreagă: dispar membri ai familiilor, lideri, agricultori, războinici și persoane care dețin cunoștințe esențiale. Producția de hrană poate fi perturbată, iar instituțiile politice și administrative pot deveni vulnerabile.
În America de Sud, epidemiile au avut loc într-un moment în care imperiile și comunitățile indigene se confruntau deja cu transformările provocate de colonizare.
În cazul Imperiului Inca, de exemplu, variola este asociată cu epidemii care au precedat sosirea lui Francisco Pizarro și au contribuit la un context politic deja extrem de instabil.
Prin urmare, boala nu trebuie privită doar ca o consecință secundară a cuceririi. Din punct de vedere demografic și social, epidemiile au putut modifica radical echilibrul de putere.
O linie de virus care a dispărut
Un alt element fascinant al descoperirii este identitatea genetică a virusului. Cercetătorii nu au găsit pur și simplu „variola veche”. Secvențele recuperate aparțin unei linii virale care nu mai circulă astăzi.
Prin compararea materialului genetic antic cu genomurile cunoscute ale virusului variolic, oamenii de știință pot reconstrui o parte din arborele evolutiv al agentului patogen.
Studiile anterioare asupra ADN-ului antic au arătat deja că istoria evolutivă a variolei este mai complicată decât sugerau estimările bazate exclusiv pe virusuri moderne. ADN-ul recuperat dintr-o mumie din Lituania, de exemplu, a contribuit la demonstrarea faptului că multe dintre ramurile genetice ale virusului variolic cunoscute astăzi au apărut relativ recent în raport cu istoria presupusă a bolii.
Noua descoperire din Chile adaugă o piesă importantă la acest puzzle.
De ce contează ADN-ul unei boli dispărute
La prima vedere, secvențierea ADN-ului unui virus care a fost eradicat poate părea o cercetare pur istorică. În realitate, astfel de studii pot ajuta oamenii de știință să înțeleagă modul în care virusurile evoluează și se adaptează la populațiile umane.
Istoria variolei oferă un exemplu extrem de valoros: de la apariția și răspândirea sa în populații umane până la transformările genetice asociate cu transmiterea și, în cele din urmă, la dispariția bolii prin vaccinare.
Variola a fost declarată eradicată în 1980, după una dintre cele mai importante campanii globale de vaccinare din istorie.
Tocmai pentru că virusul nu mai circulă în mod natural, fiecare probă istorică bine conservată poate oferi informații care nu mai pot fi obținute prin observarea epidemiilor actuale.
Descoperirea din Chile nu schimbă faptul că istoricii știau deja că bolile infecțioase au avut un rol major în urma contactului dintre Europa și Americi. Ceea ce se schimbă este nivelul dovezii.
În loc să se bazeze exclusiv pe relatări istorice despre epidemii, cercetătorii pot identifica acum în mod direct agentul patogen în rămășițele unor persoane care au trăit chiar în perioada de început a colonizării.
Sursă foto – thichas / Envato
:format(webp):quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.csid.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F11%2Fbanner-whatsapp-csid.jpg "ADN-ul unei mumii vechi de 500 de ani dezvăluie secretul unei epidemii devastatoare. Ce legătură are variola cu sosirea europenilor în America? 3")