Gheorghiu, atac dur la Grindeanu: Nu e capabil să fie solidar cu nevoile țării. E nedrept ca PSD să primească guvernarea

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat duminică seară, la Digi24, că PSD nu merită să guverneze după ce a aruncat țara într-o criză politică. Ea lansează un atac dur la adresa lui Sorin Grindeanu, despre care susține că „nu e capabil să fie solidar” cu nevoile românilor. În ce privește varianta instalării unui Guvern tehnocrat, Gheorghiu spune că e „o soluție agreată de toată lumea”.

Oana Gheorghiu susține că varianta unui Guvern tehnocrat este o soluție pe care o agreează toată lumea.

„PSD a hotărât să dea guvernul jos, fără să aibă o soluție. Practic au dus țara în haos. Acum se caută o soluție. Este evident că Partidul Național Liberal nu mai poate să guverneze cu Partidul Social Democrat, în condițiile în care lucrurile astea s-au întâmplat în acest fel. Există o lipsă de încredere și întotdeauna când există lipsă de încredere este imposibil să vii cu o soluție viabilă.

Pe de altă parte, să încerci același lucru pe care l-ai încercat deja și a eșuat înseamnă că n-ai înțeles nimic din ce s-a întâmplat. Probabil că soluția unui guvern tehnocrat pentru o perioadă limitată de timp este o soluție pe care o s-o agreeze toată lumea. Probabil că și președintele dorește să să ajungă la o formulă care să aducă un guvern cu puteri depline”, a declarat Oana Gheorghiu.

Atac la Grindeanu

Întrebată dacă mai vede posibilă o solidaritate între liderii politici, vicepremierul a spus că nu crede despre Sorin Grindeanu că e capabil să pună nevoile țării pe primul loc.

„Nu cred că trebuie să reducem politica la relațiile personale, cred că trebuie să trecem dincolo de ele, dincolo de orgolii. Trebuie să ne uităm la interesul național. Este Sorin Grindeanu capabil să facă un pas în spate și să fie solidar cu nevoile aceste țări în momente de criză? Pentru că eu nu am văzut asta. Eu sper ca oamenii politici să se maturizeze.

Acum poate că pare că am venit eu din afară și dau lecții. Nu vreau să fac asta, dar pur și simplu mă uit adesea ca un cetățean simplu care vine din societatea civilă și mă uit cu tristețe că România asta are un potențial uriaș și vă spun asta din interior. Stăm pe o comoară, avem o țară care este o comoară de care ne batem joc în fiecare zi”, a spus ea.

Gheorghiu consideră că PSD nu merită să guverneze, după ce a băgat țara în criză.

„E o discuție despre care se vorbește mult în spațiu public că pare că ar fi premiat cumva. Sorin Grindeanu a făcut răul și primește și un premiu. În același timp, cred că trebuie găsită o formulă care să asigure continuarea reformelor. Așa cum acest guvern se chinuie cu toate piedicile, cu toate obstacole, cu toate acțiunile în justiție, cu toate criticile și toată presiunea asta care vine din zona politică, se străduie în continuare să facă aceste reforme, să luăm banii din PNRR. Cred că ar fi nedrept ca să vină PSD după ce s-a rezolvat totul și să primească guvernarea ca și cum au premiați, pentru că, iată, ce bine au făcut ei țării, că au băgat-o în haos câteva luni”, a mai spus aceasta.

Scenariul anticipatelor, o ultimă soluție

Despre scenariul alegerilor anticipate, Gheorghiu spune că este o ultimă soluție la criza politică.

„Dacă actualul Parlament nu va fi în măsură să voteze un guvern, probabil că asta este ultima soluție. Și, repet, cine a dat acest guvern jos s-a jucat cu focul, fără să se întrebe ce se întâmplă mai departe. Ar trebui să fie puțin mai responsabil și să simtă această răspundere. Nu pare că se comportă ca cineva care înțelege că a făcut un lucru rău țării”.

Editor : C.L.B.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!