Incluziunea începe cu accesibilitatea. Povestea proiectului care deschide noi oportunități pentru tinerii cu deficiență de auz

În ultimii ani, conceptul de incluziune a devenit tot mai prezent în discursul public. Cu toate acestea, pentru multe persoane cu dizabilități, accesul real la educație și la formare profesională rămâne o provocare. În cazul tinerilor cu deficiență de auz, una dintre cele mai mari bariere este comunicarea, care poate influența atât procesul de învățare, cât și integrarea pe piața muncii.

Pornind de la această nevoie, a fost dezvoltat proiectul european InclusiVET – Bridging Skills and Accessibility in Vocational Training for the Hearing-Impaired, finanțat prin programul Erasmus+ și derulat în parteneriat de șase organizații din România, Turcia, Grecia, Serbia și Republica Cehă. Proiectul își propune să faciliteze accesul persoanelor cu deficiență de auz la formarea profesională prin dezvoltarea unei platforme digitale incluzive, care combină resurse educaționale accesibile, limbajul mimico-gestual și tehnologii moderne precum realitatea virtuală și realitatea augmentată. De asemenea, inițiativa urmărește crearea unui vocabular standardizat al termenilor profesionali în limba semnelor și dezvoltarea unor parteneriate cu mediul economic pentru stagii de practică și oportunități de angajare.

România a fost reprezentată în proiect de Liceul Special pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”, școală cu o experiență îndelungată în educația elevilor cu deficiențe de auz.

Pentru a înțelege mai bine care sunt provocările cu care se confruntă acești tineri, cum poate tehnologia să contribuie la creșterea accesibilității și cum ar trebui să arate o școală cu adevărat incluzivă, am stat de vorbă cu Florica Stoica, director al Liceului Special pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” și sufletul proiectului InclusiVET.

În România se vorbește tot mai mult despre incluziune, dar mai puțin despre accesibilitate reală. Care sunt cele mai mari bariere pe care le întâmpină persoanele cu deficiență de auz în formarea profesională?

În primul rând, comunicarea. Este cel mai important factor, unul decisiv atât în formarea lor, cât și în tot ceea ce înseamnă inserție pe piața muncii și relaționarea în comunitate. Comunicarea reprezintă principala barieră.

Dincolo de aceasta, mai există și alte dificultăți. Uneori, din cauza problemelor de comunicare și a eventualelor dizabilități asociate, persoanele cu deficiență de auz pot întâmpina obstacole în dezvoltarea anumitor competențe. Nu putem compara situația lor cu cea a unui tânăr auzitor care înțelege imediat ceea ce i se solicită.

Desigur, multe dintre aceste dificultăți derivă tot din comunicare, dar și din particularitățile individuale ale fiecărei persoane. Poate că nu au aceeași abilitate manuală sau nu sunt la fel de creativi într-un anumit domeniu. Deși persoanele cu deficiență de auz au o creativitate aparte, aceasta nu se manifestă neapărat în domeniul pentru care se pregătesc.

De exemplu, pregătirea în industria tipografică este dificilă. La fel și calificarea de bucătar, în domeniul turismului și alimentației publice. Acolo există ustensile și echipamente periculoase, la fel ca în industria tipografică. Este nevoie de cineva care să stea aproape de ei, cu răbdare, până când înțeleg foarte bine cerințele și procedurile de lucru.

Persoanele cu deficiență de auz sunt foarte meticuloase după ce înțeleg pe deplin sensul sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească.

Cum contribuie proiectul InclusiveVET la depășirea acestor bariere? 

Programul Erasmus încearcă să faciliteze accesul persoanelor cu deficiență de auz la industrie și la piața muncii. Cum reușește acest lucru? Prin accesibilizarea comunicării și, mai ales, prin accesibilizarea terminologiei specifice domeniilor profesionale și a proceselor tehnologice.

Toate informațiile sunt explicate în detaliu atât în limbile partenerilor implicați în proiect – română, cehă, turcă, spaniolă –, cât și în limbile semnelor specifice fiecărei țări. În plus, toate materialele sunt disponibile și în limba engleză, limba de comunicare internațională.

Atunci când există termeni pentru care nu există încă un semn consacrat, aceștia sunt explicați prin definiții și apoi redați în limba semnelor. Nu ne limităm însă la partea teoretică. Procesele tehnologice și termenii sunt demonstrați practic, prin videoclipuri educaționale, filmări și imagini.

Scopul este ca elevul sau tânărul cu deficiență de auz să înțeleagă cât mai bine ceea ce i se cere și care sunt sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească.

Am pornit chiar de la normele de protecție a muncii. Dacă un angajator le prezintă doar verbal, există riscul ca ele să nu fie înțelese. Chiar și lectura textului poate fi dificilă. Însă atunci când informațiile sunt transpuse în limba semnelor, sunt însoțite de text și completate cu videoclipuri demonstrative, procesul de înțelegere devine mult mai accesibil.

Ne-am dorit să acoperim cât mai multe domenii. Până acum am reușit să dezvoltăm resurse într-o măsură mai mare pentru industria tipografică, dar am început și pentru industria prelucrării lemnului, industria metalelor și anumite componente din mecanică.

Proiectul include și tehnologii precum realitatea virtuală și realitatea augmentată. Cum au reacționat elevii când au descoperit aceste instrumente?

Le-au plăcut foarte mult. S-au și jucat cu ele, era o adevărată bucurie. Toți se întreceau să le testeze. Nu doar elevii, ci și noi, adulții, ne-am entuziasmat.

Imaginile erau interactive, puteai mări sau micșora fereastra cu interpretarea în limbaj mimico-gestual și, în același timp, puteai urmări procesul tehnologic. Aveai impresia că faci parte din proces, că te afli chiar lângă echipamentul prezentat.

Copiii au primit aceste tehnologii cu bucurie și emoție, pentru că sunt moderne și reprezintă ceva nou pentru ei. Chiar dacă școala dispune de astfel de echipamente, acestea sunt relativ recente și încă există o perioadă de acomodare.

Cum îi ajută tehnologia pe elevii cu deficiență de auz atunci când vine vorba despre independență și încredere în propriile forțe?

Am observat acest lucru în numeroase proiecte internaționale. Noi, cadrele didactice, plecăm uneori cu emoții atunci când ne întâlnim cu elevi din învățământul de masă sau cu persoane din alte țări. Însă am constatat că oamenii din jurul nostru își doresc să învețe limba semnelor pentru a comunica.

De la paznicul taberei și până la director, profesori și elevi din alte țări, toți ne rugau să începem ziua cu măcar o oră de limba semnelor.

Ce este uimitor este faptul că elevii noștri se adaptează foarte repede. Folosesc telefonul mobil, Google Translate și alte aplicații pentru a comunica. Pentru ei, o limbă străină nu reprezintă o barieră.

Telefonul este instrumentul de care nu se despart aproape niciodată și care îi ajută enorm. Pot comunica oriunde și cu oricine. Uneori reușesc să stabilească relații și conversații înainte ca însoțitorii lor să apuce să intervină.

Cum arată, în viziunea dumneavoastră, o școală cu adevărat incluzivă peste zece ani?

Este o întrebare care necesită un răspuns complex. Dacă mă gândesc la școlile speciale din România, pot spune că avem foarte multe lucruri de care să fim mândri. Cunosc numeroase școli pentru elevi cu deficiențe de auz și cred că, din multe puncte de vedere, sunt foarte bine organizate și dotate.

Astăzi, peste 90% dintre școlile speciale sunt dotate modern, cu table inteligente, laptopuri, imprimante și alte echipamente de ultimă generație.

O școală cu adevărat incluzivă înseamnă altceva. Înseamnă o școală în care elevii auzitori, elevii cu deficiență de auz, cei cu deficiență de vedere și cei cu dizabilități locomotorii învață împreună.

În interiorul acestei școli ar trebui să existe un centru de resurse și documentare, cu materiale de sprijin, camere multisenzoriale și toate tehnologiile necesare.

Fiecare elev ar trebui să beneficieze de suportul de care are nevoie: interpret în limba semnelor pentru elevul cu deficiență de auz, specialist pentru elevul cu deficiență de vedere, personal de sprijin pentru elevii cu dizabilități locomotorii.

Am văzut acest model în Olanda, unde într-o clasă de nouă elevi existau nouă persoane de sprijin. Aceasta este, pentru mine, adevărata incluziune.

Nu consider incluzive acele școli în care există clase separate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. Acolo incluziunea nu este completă, pentru că elevii rămân separați și participă prea puțin la activitățile comune.

În același timp, cred că elevii cu cerințe educaționale speciale au nevoie și de momente în care să primească sprijin suplimentar. De aceea văd o școală mare, conectată cu un centru de resurse în care acești elevi să poată lucra individual sau în grupuri mici pentru consolidarea anumitor competențe, după care să revină în clasa lor.

Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o personal din acest proiect?

Am învățat că trebuie să fim deschiși și să înțelegem că, în esență, toți suntem oameni. Suntem diferiți, dar în același timp suntem egali.

Dacă suntem deschiși și oferim sprijin atunci când cineva are nevoie, fără să privim persoanele cu dizabilități ca fiind diferite sau ciudate, atunci incluziunea devine realitate.

Un exemplu care m-a impresionat foarte mult a fost experiența elevilor noștri în Spania. Ei au observat că pe stradă existau multe persoane cu dizabilități și că nimeni nu se uita ciudat la ele.

Acesta a fost lucrul care m-a impresionat cel mai mult. Nu noi, adulții, am observat primul acest aspect, ci copiii.

Chiar dacă în cadrul proiectului elevii au avut o singură mobilitate, în Turcia, unde s-au întâlnit cu colegi din Spania, Portugalia și Cehia, am văzut cât de uniți au devenit.

Au lucrat împreună în echipe mixte și nu au existat diferențe între elevii cu deficiență de auz și cei auzitori. Nu exista separare. Toți erau împreună, învățau împreună, se distrau împreună și participau la aceleași activități.

La final, nici cadrele didactice nu mai făceau diferența între elevii cu deficiență de auz și cei auzitori. Erau pur și simplu un grup de tineri care învățau și colaborau împreună.

Sursă foto: arhiva Liceului Special pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”