De ce uiți unde ai pus cheile și când este momentul să mergi la neurolog

Aproape toți putem avea, din când în când, mici episoade de uitare- putem uita unde am pus cheile, un nume sau motivul pentru care am intrat într-o încăpere. De multe ori, astfel de situații sunt normale și nu au semnificație medicală. Capacitatea de memorare, în spatele căreia poate sta, de multe ori, capacitatea de atenție și de concentrare, poate fi influențată temporar de numeroși factori, precum oboseala, somnul deficitar, stresul, depresia sau anumite preparate medicamentoase.

Ceea ce ridică însă suspiciunea unei probleme neurologice nu este doar existența unor uitări ocazionale, ci apariția unor simptome persistente, progresive și neexplicate prin alte cauze. Devine important atunci când dificultățile de memorie sunt observate nu doar de persoana în cauză, ci și de cei apropiați și când încep să interfereze cu activitățile obișnuite. În stadiile inițiale, acest lucru se poate manifesta prin realizarea mai dificilă a unor sarcini familiare, apariția erorilor sau prelungirea timpului necesar pentru efectuarea lor. Abia în etapele mai avansate poate apărea imposibilitatea de a desfășura anumite activități în mod independent.

Prin urmare, întrebarea relevantă nu este doar „uiți?”, ci mai ales dacă aceste dificultăți sunt constante, se agravează în timp și afectează modul în care funcționezi în viața de zi cu zi, comparativ cu perioada anterioară.

„Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este firesc ca unele procese cognitive să devină puțin mai lente. Putem avea nevoie de mai mult timp pentru a ne aminti un nume, pentru a găsi un cuvânt sau pentru a învăța informații noi. În mod obișnuit, aceste schimbări sunt discrete și nu afectează semnificativ viața de zi cu zi. De regulă, amintirile mai vechi sunt păstrate mai bine, în timp ce informațiile recente pot fi mai dificil de accesat. Aceste modificări fac parte, în multe situații, din procesul firesc de îmbătrânire și nu indică automat existența unei afecțiuni neurologice”, declară Dr. Alexandra Matei, medic neurolog.

În formele naturale de uitare asociate vârstei, informațiile revin de cele mai multe ori după un timp, iar persoana își poate desfășura în continuare activitățile obișnuite fără dificultăți semnificative. Important este că nu există o agravare evidentă de la un an la altul și nici o pierdere progresivă a autonomiei.

Un aspect important este diferența dintre a uita temporar o informație și a nu mai putea gestiona lucruri care înainte erau familiare și a căror desfășurare se simțea naturală. De exemplu, poate fi firesc să nu îți amintești imediat un nume sau unde ai lăsat un obiect, dar devine relevant atunci când apar dificultăți repetate în organizarea activităților obișnuite, în gestionarea banilor, urmărirea unei conversații, administrarea tratamentului sau orientarea în locuri cunoscute. De cele mai multe ori, cei apropiați sunt cei care observă primii aceste schimbări.

Citește și: Exerciții cu care să-ți antrenezi creierul dacă ai început să uiți nume, unde ai pus cheile sau de ce ai intrat în cameră

Ce altceva poate cauza uitarea, în afară de vârstă

Înainte de orice îngrijorare legată de o afecțiune neurologică severă, este important să știi că există numeroase cauze reversibile care pot influența memoria și capacitatea de concentrare. Printre acestea se numără: hipotiroidismul, deficitul de vitamina B12, anemia, depresia și anxietatea, apneea de somn netratată, efectele adverse ale unor medicamente, consumul excesiv de alcool, stresul intens sau perioadele dificile din viață. De asemenea, aproape orice problemă acută de sănătate, dar și dezechilibrarea unei boli cronice, poate afecta temporar funcțiile cognitive.

„O perioadă de doliu, o schimbare importantă de viață, pensionarea sau epuizarea cronică pot influența semnificativ atenția, concentrarea și capacitatea de dedicare în activitățile de zi cu zi. În aceste situații, multe persoane pot avea impresia că „au o problemă de memorie”, când, de fapt, dificultatea principală ține de disponibilitatea psiho-emoțională din acea perioadă, fără să existe neapărat o afecțiune neurologică.

Rolul evaluării neurologice este tocmai acela de a aduce claritate asupra originii acestor simptome cognitive și de a diferenția situațiile care fac parte dintr-un context emoțional sau medical reversibil de cele care necesită investigații suplimentare. În multe cazuri, odată ce cauza este identificată și abordată corespunzător, dificultățile de memorie și concentrare se ameliorează treptat sau pot dispărea, în funcție de intensitatea și durata factorilor care le-au determinat”, adaugă medicul.

Semnalele de îngrijorare: când uitarea nu mai este normală

Există o diferență importantă între uitarea obișnuită și cea care semnalează o afecțiune neurologică. Primul criteriu este cel al persistenței și al evoluției — dacă o problemă din sfera memoriei este persistentă, făcându-și prezența în tot mai multe momente și domenii ale activităților obișnuite, cu o agravare invariabilă în timp, ajungând să interfereze cu funcționalitatea sau autonomia.

,, Semnalele care justifică o vizită la medic includ:

• repetarea acelorași întrebări în cadrul unei conversații, fără ca persoana să își amintească faptul că a primit deja răspunsul (uneori poate părea pentru cei din jur că nu este interesată de subiect sau că nu a fost atentă);
• pauze frecvente în mijlocul conversațiilor pentru a căuta cuvintele sau înlocuirea acestora cu propoziții ori fraze;
• retragerea socială și modificările de personalitate (spre exemplu, evită ieșirile din casă, limitează interacțiunile cu alte persoane, reduce telefoanele adresate apropiaților sau durata conversațiilor);
• dificultate la orientare sau chiar rătăcirea în locuri familiare;
• neglijarea îngrijirii personale;
• dificultate în gestionarea banilor sau a medicației;
• omiterea programărilor prestabilite (programări la medic, întâlniri cu apropiați);
• confuzia tot mai frecventă cu privire la dată, loc sau persoane cunoscute”, mai precizează Dr. Alexandra Matei.

Ce faci dacă recunoști aceste semne la tine sau la o persoană apropiată

Un prim pas important este  o discuție calmă și empatică cu persoana apropiată, pentru a înțelege dacă și ea a observat anumite schimbări și pentru a-i arăta sprijin, fără critică sau presiune. În multe situații, persoanele care se confruntă cu o afecțiune neurologică din sfera memoriei și cogniției fie nu conștientizează pe deplin dificultățile apărute, fie le observă, dar le acceptă cu dificultate, mai ales în etapele timpurii. De aceea, felul în care este abordată conversația poate face o diferență importantă.

Este recomandat ca aceste schimbări să fie discutate ulterior împreună cu un medic neurolog. Evaluarea neurologică poate ajuta atât la stabilirea dacă este vorba despre scenariul unei afecțiuni neurodegenerative, cât și la identificarea unor cauze reversibile sau tratabile și la clarificarea unui diagnostic. În același timp, medicul poate ghida pacientul și familia în ceea ce privește pașii următori, opțiunile de gestionare și adaptarea la schimbările apărute.

Foto: shutterstock