Ilie Bolojan, în direct la Digi24. Premierul vorbește despre reforma economică, bugetul pe 2026 și mizele externe ale României

Moderator Florin Mihai
7 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Premierul Ilie Bolojan este prezent în studioul Digi24 într-un context marcat de presiuni pentru o reformă economică urgentă, negocieri dificile privind bugetul pe anul 2026, probleme legate de securitatea energetică și crize recurente în cadrul Coaliției de guvernare. Totodată, pe plan extern, după participarea României la Forumul Economic Mondial de la Davos, agenda publică este dominată de discuții privind securitatea, investițiile și relația transatlantică, într-un moment în care Europa încearcă să își redefinească poziționarea în raport cu Statele Unite.

Actualizare 20.16 Întrebat ce abordare ar trebui să aibă România în privința Groenlandei și dacă ar putea fi luată în calcul trimiterea de soldați, Ilie Bolojan a exclus această ipoteză și a vorbit despre poziționarea României în plan internațional.

„Cred că o astfel de ipoteză de lucru este exclusă. Este însă bine că, după Davos, lucrurile s-au mai temperat. Personal, cred că pentru România este important să susțină, la nivel internațional, politici care țin de respectarea regulilor internaționale, gândindu-ne la evenimentele istorice produse în această parte din lume. Trebuie respectate granițele”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

Întrebat dacă sunt avute în vedere concedieri în sectorul public, premierul a explicat că anul 2026 este unul-cheie pentru închiderea formulelor de sprijin și pentru ajustarea deficitului bugetar.

„În 2026 trebuie să închidem formulele de ajutorare pentru a forma o nouă bază de cheltuieli, necesară ajustării deficitului. Am fost puși în situația, din cauza deficitelor mari, de a risca suspendarea fondurilor europene și a fost nevoie să luăm măsuri de corecție. Acestea au vizat atât componenta de creștere a veniturilor, cât și formule de ajustare, însă cu costuri pentru cetățeni”, a explicat Ilie Bolojan, premierul României.

Actualizare 20.10 Referindu-se la eventuale decizii care ar putea fi discutate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Ilie Bolojan a precizat că hotărârea finală nu îi aparține exclusiv.

„Decizia principală va ține de Nicușor Dan. În condițiile în care subiectul va fi pus în CSAT, vom vedea argumentele și vom decide în consecință. Eu cred însă că este bine să ne corelăm pozițiile cu cele ale Uniunii Europene”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

Șeful Executivului a subliniat importanța unei poziționări comune la nivel european, într-un context geopolitic tot mai volatil.

„Cu cât țările Uniunii Europene au poziții convergente, cu atât Uniunea rămâne un actor important în spațiul geopolitic mondial”, a spus premierul.

Întrebat despre participarea României la Forumul Economic Mondial de la Davos, Ilie Bolojan a explicat că delegația a avut un mandat clar și că întâlnirile nu s-au limitat la prezentări oficiale.

„A fost o conferință care, dincolo de prezentările miniștrilor, a inclus întâlniri ale celor trei miniștri care au reprezentat România. Să nu uităm că, în anii precedenți, România nu a avut reprezentant la Davos. Miniștrii au avut aprobarea mea să ne reprezinte, iar acum urmează să vedem ce contacte au stabilit”, a explicat Ilie Bolojan.

Citește și: Bogdan Ivan explică miza participării României la Davos: Relații strategice, oportunități și proiecte clare

Întrebat despre gestul liderului AUR, George Simion, care a apărut cu un tort în formă de Groenlanda decorat cu steagul SUA tăiat, premierul a evitat să comenteze.

„Nu comentez acest gest. Fiecare om politic face ce consideră și răspunde pentru ceea ce face. Dar trebuie să ne gândim, ca români, dacă ne-am fi simțit bine în situația în care cineva ar fi făcut un gest legat de harta României. Este decizia dânsului. Este greu de presupus că ar putea fi anchetat, nu cred că este un gest cu conotație penală. Nu aceasta este problema României astăzi”, a declarat Bolojan.

Actualizare 20.05 Întrebat după discuțiile purtate în marja Forumului Economic Mondial de la Davos despre posibilitatea ca România să participe la un consiliu internațional care ar presupune o contribuție financiară semnificativă, Ilie Bolojan a spus că o astfel de decizie trebuie analizată în coordonare cu partenerii europeni.

„România trebuie să analizeze, împreună cu celelalte țări europene, dacă și în ce condiții ar putea participa la acest consiliu. Suma de un miliard de dolari este una importantă, iar România are posibilitatea de a aloca fonduri pentru un proiect sau altul, însă acest lucru trebuie calculat foarte atent, pentru că fiecare ban alocat trebuie justificat prin interesul național și prin situația economică în care ne aflăm”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

Referindu-se la poziționarea României pe teme de politică externă și la necesitatea evitării disputelor interne care pot afecta credibilitatea țării, Ilie Bolojan a subliniat importanța unor poziții unitare.

„În această perioadă, începând cu subiecte precum Mercosur, pentru a evita dispute interne pe teme care țin mai degrabă de politica externă și pentru a avea relevanță în plan extern, este important să existe poziții unitare în plan intern”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României.

Știrea inițială

Pe plan intern, Ilie Bolojan se află în centrul unor dispute politice tot mai vizibile. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat că politicile promovate ar conduce la „sărăcirea” populației, prin măsuri legate de controlul deficitului bugetar.

Schimbul de replici are loc într-un moment în care dezbaterea despre cheltuielile publice, investiții și echilibrul bugetar devine tot mai intensă, pe fondul presiunilor pentru adoptarea unor reforme economice considerate urgente.

Un alt subiect sensibil de pe agenda publică vizează inițiativele și mesajele transmise de președintele american Donald Trump, inclusiv cele legate de relațiile economice și politice cu aliații europeni.

În acest context, au apărut discuții privind Consiliul de Pace al lui Trump, temă care ridică semne de întrebare legate de poziția României și de eventuale angajamente politice sau economice.

Tot pe plan extern, declarațiile și gesturile recente ale liderului AUR, George Simion, în timpul vizitei sale în Statele Unite, inclusiv tăierea unui tort sub forma Groenlandei, cu steagul SUA, au stârnit reacții și controverse. 

Editor : Ș.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *