Fermierii români protestează la Strasbourg împotriva Acordului Mercosur: „Măsurile UE nu ne vor salva producția de hrană”

Moderator Florin Mihai
9 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Fermierii români participă, marţi, la Strasbourg, la protestele îndreptate împotriva Acordului Mercosur, alături de mii de agricultori din alte state membre ale Uniunii Europene. Măsurile propuse de Uniunea Europeană nu vor salva producția de hrană în România”, avertizează un fermier român. 200 de fermieri români cer condiții echitabile și piață liberă și spun că fără protecție fermierii români riscă să dispară.

ACTUALIZARE 12.32 „Am făcut această deplasare alături de 200 de fermieri din România pentru a încerca să sensibilizăm decidentul public european, atât Parlamentul, cât și Comisia Europeană. Să înțeleagă odată pentru totdeauna că acele măsuri de salvgardare pe care le propun nu sunt de ajuns, nu vor fi implementate de așa manieră încât să poată salva producția de hrană în Europa. De ce spun acest lucru? Pentru că noi până la acest moment nu avem, am identificat mecanismele care ar putea să facă lucrul acesta. Cel mai probabil vom ajunge și vom trăi peste o vreme, în sensul în care acele măsuri vor fi propuse, dar nu vor mai avea pe cine apărat. De ce? Pentru că noi nu vom mai exista ca entități economice”, a declarat, marți pentru Digi24, un fermier român prezent la protestele de la Strasbourg.

Fermierii semnalează presiuni crescute asupra sectorului agricol.

„Vedem că există presiune pe fermele de carne de pui să scadă prețul la livrare. Vedem că există presiune pe fermele de lapte, pe fermele de carne de vită și în momentul acesta fermierii sunt descumpăniți, sunt descurajați văzând că nu au fost absolut de deloc”, a adăugat acesta.

Întrebat ce ar putea asigura succesul acordurilor comerciale europene pentru agricultori, fermierul a explicat: „Cred că este același lucru, valabil pentru orice fermier european, nu doar pentru fermierii din România”.

„Ne dorim condiții în oglindă. Dacă este permis ceva în zona Mercosur, ar trebui să fie automat permis și în Europa. Asta înseamnă liber schimb, asta înseamnă condiții egale, asta înseamnă piață loială. Atâta timp cât dezechilibrul este major, interdicțiile sunt doar în Europa, interdicțiile sunt doar pentru agricultură, vedem că mare parte din restul economiei va beneficia. Este foarte bine. Nu ne opunem tratatelor comerciale. Ne dorim să se întâmple lucrul acesta. Vrem piață liberă, dar să fie cu adevărat liberă și respectat liberă”, a completat fermierul român.

În perspectiva votului Parlamentului European, fermierii români spun că nu renunță la proteste.

„Vom manifesta în continuare, vom merge la dialog. Cel mai probabil ne vom muta manifestările în România, în Piața Victoriei, în Piața Universității, apropierea Ministerului Agriculturii, cel mai probabil și la Parlament, pentru că azi noi nu am identificat, repet, acele măsuri care ne pot proteja producția de hrană în România”, a mai spus fermierul, pentru Digi24.

„Stop Mercosur”, „Ursula go home”, printre sloganuri

Mii de fermieri europeni, între care circa 200 din România, cu sute de tractoare, s-au adunat marţi dimineaţă în faţa sediului Parlamentului European pentru a protesta împotriva acordului cu Mercosur.

Fermieri europeni din Franţa, Germania, Ungaria, Bulgaria, Italia, Polonia, Spania, Belgia și România s-au adunat marţi dimineaţă în faţa Parlamentului European şi au scandat împotriva Acordului cu Mercosur şi a preşedintei Comisiei Europene, au cântat cu sirenele tractoarelor, au aruncat cu petarde şi şi-au strigat nemulţumirea în mai multe limbi.

Sloganuri precum „Stop Mercosur”, „Ursula go home”, „Pas de pays sans paysans” (Nu există ţară fără ţărani – n.r.), au fost foarte populare în rândul protestatarilor, fiind afişate pe pancarte, baloane, bannere uriaşe sau direct scrise direct pe tractoare cu vopsea roşie.

Știrea inițială

„Mai bine de 200 de fermieri din România, membri Pro Agro şi ai Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, fac deplasare la Strasbourg pentru a-şi manifesta indignarea faţă de ceea ce cuprinde acordul Mercosur pe agricultură. Alături de fermieri din toate statele UE, vom fi mai mult de 10.000 de fermieri în Piaţa Parlamentului de la Strasbourg”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Pro Agro, Ionel Arion.

O mare adunare a fermierilor este planificată în faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg pe 20 ianuarie, începând cu ora 10:30, iar fermierii români vor fi în Piaţa Parlamentului până la ora 16:00.

Posibile proteste şi în Bucureşti

Preşedintele Pro Agro a mai transmis că la începutul săptămânii viitoare este posibil să fie organizate proteste ale fermierilor şi în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

În urma semnării Acordului de parteneriat şi a Acordului comercial interimar, sâmbătă, în Paraguay, plenul PE se va pronunţa miercuri, în privinţa a două propuneri ale eurodeputaţilor care solicită Curţii de Justiţie a UE evaluări ale temeiurilor lor juridice. În cazul în care o propunere este aprobată, aceasta va declanşa revizuiri juridice de către CJUE înainte ca eurodeputaţii şi statele membre să poată proceda la ratificarea acordurilor, potrivit unui comunicat al PE.

Citește și: Într-o epocă marcată de instabilitate, Acordul UE-Mercosur face Europa mai puternică

Votul privind sesizarea CJUE este separat de cel pe care Parlamentul European trebuie să-l dea pentru ratificarea acordului, vot care nu a fost încă programat, dar este aşteptat să se desfăşoare în februarie, martie sau aprilie. În pofida numeroşilor contestatari, în legislativul european pare să existe o majoritate favorabilă acordului, conform AFP.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a semnat la 17 ianuarie, la Paraguay, cele două acorduri dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, alcătuit din Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia.

Poziţiile statelor membre în Coreper

Cele două componente ale Acordului au fost votate la 9 ianuarie, în Coreper, cu majoritate calificată. Franţa, Austria, Irlanda şi Ungaria au votat împotrivă, iar Belgia s-a abţinut, conform sursei citate.

Citește și: Parlamentul European va dezbate în ianuarie acordurile UE-Mercosur, o moțiune de cenzură și sprijinul pentru Ucraina

Acordul a fost negociat încă din 1999 între Uniunea Europeană şi ţările fondatoare Mercosur. Majoritatea statelor europene l-au susţinut recent, în pofida opoziţiei mai multor ţări, inclusiv a Franţei.

Argumentele susţinătorilor acordului

Comisia Europeană, care a încheiat negocierile în urmă cu un an, precum şi ţări precum Germania şi Spania susţin că acordul reprezintă o parte vitală a eforturilor UE de a deschide noi pieţe pentru a compensa pierderile de afaceri cauzate de tarifele impuse de SUA şi pentru a reduce dependenţa de China prin asigurarea accesului la minerale critice.

Oponenţii, conduşi de Franţa, cel mai mare producător agricol din Uniunea Europeană, afirmă că acordul va duce la creşterea importurilor de produse alimentare ieftine, subminând fermierii locali, care au lansat proteste în întreaga UE, blocând autostrăzi în Franţa şi Belgia şi mărşăluind pe 9 ianuarie în Polonia.

Fermierii români, la rândul lor, au solicitat anterior preşedintelui Nicuşor Dan să analizeze mai profund Acordul Mercosur şi efectele acestuia asupra agriculturii din România, atrăgând atenţia că, în contextul actual al acordului, fermele mici şi mijlocii vor fi în reală dificultate şi fondurile europene şi naţionale vor fi pierdute.

Citește și: Guvernul francez supraviețuiește moțiunilor de cenzură după aprobarea acordului UE-Mercosur

Editor : Ana Petrescu

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *