România ar putea beneficia de a doua cea mai mare sumă alocată în cadrul Programului SAFE, 16,68 miliarde de euro, după ce Comisia Europeană a aprobat aplicația depusă de autoritățile de la București pentru finanțare în domeniul apărării, „un sprijin financiar major destinat modernizării capabilităților militare și consolidării securității naționale”, transmite Guvernul.
Proiectele incluse în aplicația depusă de România vor fi făcute publice în cursul săptămânii viitoare, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
Guvernul României a salutat aprobarea de către Comisia Europeană a Aplicației depuse de țara noastră pentru finanțare prin instrumentul financiar SAFE (Security Action for Europe), un pas important în consolidarea capacităților de apărare la nivel național și european.
După aprobarea Comisiei Europene, Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte deciziile de punere în aplicare, iar ulterior Comisia va finaliza acordurile de împrumut. Primele plăți sunt programate să fie efectuate în martie 2026.
Aplicația României a fost aprobată alături de planurile depuse de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru și Portugalia. Reprezentanții Guvernului au mulțumit colegilor din grupul SAFE și celor din Cancelaria Prim-ministrului pentru eforturile depuse, subliniind importanța valorificării acestei oportunități până în anul 2030, prin finalizarea achizițiilor planificate.
Regulamentul SAFE a fost adoptat la 27 mai 2025, ca parte a Strategiei europene „Pregătire 2030”, un pachet ambițios în domeniul apărării care oferă statelor membre ale Uniunii Europene instrumente financiare pentru stimularea investițiilor în capabilități militare.
Instrumentul SAFE (Security Action for Europe) este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget total de 150 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase statelor membre.
Editor : Ana Petrescu
