Anchetă la Spitalul Județean Constanța: doi copii, în moarte cerebrală în urma unor intervenții chirurgicale

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a demarat o anchetă internă, după ce doi copii au intrat în moarte cerebrală în urma unor intervenții chirurgicale efectuate în unitatea medicală. Reprezentanții spitalului au anunțat luni că a fost constituită o comisie medicală care a solicitat toate documentele aferente celor două cazuri, acestea fiind analizate în prezent.

„A fost demarată o anchetă internă. În această dimineață s-a întrunit o comisie medicală. S-au solicitat toate documentele în ambele cazuri semnalate și la acest moment se analizează”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Crina Kibedi.

Primul caz vizează un copil în vârstă de doi ani și cinci luni, care a fost operat la Spitalul Județean Constanța după ce a fost diagnosticat cu volvulus intestinal. Familia acestuia a acuzat cadrele medicale că nu ar fi asigurat îngrijiri corespunzătoare în perioada postoperatorie.

Potrivit familiei, starea copilului s-a agravat ulterior, apărând septicemia și o disfuncție multiplă de organe. De asemenea, rudele susțin că timp de trei zile nu ar fi fost efectuat un consult neurochirurgical și că minorul nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore după intervenție.

Copilul a fost transferat ulterior la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde se află în prezent în moarte cerebrală.

Al doilea caz este cel al unei fetițe în vârstă de șase ani, care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale de apendicită la Spitalul Județean Constanța.

Conducerea unității medicale urmează să stabilească, în urma anchetei interne, dacă au existat nereguli în îngrijirea pacienților și dacă au fost respectate protocoalele medicale în cele două cazuri.

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *