Statele Unite au preluat controlul asupra navei „Marinera”, un petrolier sub pavilion rus, suspectat că face parte din flota fantomă a Rusiei, scrie New York Times, citând surse oficiale. Ar fi o operaţiune fără precedent, care ar intensifica presiunea dintre Washington şi Moscova. Între timp, Rusia a trimis nave militare, inclusiv un submarin, pentru a escorta nava.
ACTUALIZARE 15:42 Paza de Coastă a Statelor Unite a abordat cu succes petrolierul după o urmărire de aproximativ două săptămâni, potrivit unui oficial american informat cu privire la operațiune, scrie The New York Times.
Paza de Coastă a Statelor Unite nu a întâmpinat rezistență sau ostilitate din partea echipajului, a declarat oficialul.
ACTUALIZARE 15:35 Declanșarea operațiunii de preluare a petrolierului Marinera, sub pavilion rusesc, a fost anunțată și de CBS News și CNN, care citează surse apropiate situației.
ACTUALIZARE 15:07 Statele Unite încearcă să preia controlul asupra petrolierului Marinera, au declarat miercuri doi oficiali americani pentru Reuters.
Confiscarea, care ar putea alimenta tensiunile cu Rusia, a avut loc după ce petrolierul, cunoscut inițial sub numele de Bella-1, a trecut de „blocada” maritimă americană a petrolierelor sancționate și a respins eforturile Gărzii de Coastă americane de a-l aborda.
Oficialii, care au vorbit sub condiția anonimatului, au declarat că operațiunea este desfășurată de Paza de Coastă și de armata americană.
Ei au adăugat că în timpul operațiunii se aflau în apropiere nave militare rusești, inclusiv un submarin rus.
ACTUALIZARE 10:20 Doi oficiali americani au confirmat marți pentru CBS News că Rusia a trimis un submarin și alte nave militare pentru a escorta petrolierul Marinera, care navighează sub pavilion rusesc.
Nu este clar care sunt planurile SUA acum, că au fost trimise nave militare rusești. Nu este neobișnuit ca operațiunile militare să fie suspendate complet.
Știrea inițială
Nava Marinera, denumită iniţial „Bella 1”, a fost sancţionată de Washington în 2024. La sfârşitul anului trecut, mai multe surse media americane au raportat tentative de capturare a petrolierului.
The New York Times a relatat în special că echipajul a pictat un steag rus pe carenă pentru a descuraja orice intervenţie americană. Cotidianul a precizat, de asemenea, că Moscova a adresat o notă diplomatică Statelor Unite, cerându-le să înceteze urmărirea navei.
Înscris recent în registrul oficial sub numele de „Marinera”
Potrivit CNN, petrolierul a fost recent înscris în registrul oficial rus sub numele de „Marinera”, informaţie confirmată marţi de ministrul rus al Afacerilor Externe, citat de cotidianul rus Kommersant.
Diplomaţia rusă a confirmat, de asemenea, că nava este în prezent urmărită de un vas al pazei de coastă americane.
Citand două surse din cadrul serviciilor de informaţii americane, CBS News precizează că „Statele Unite ar prefera să sechestreze nava decât să o scufunde”.
Operaţiunea ar putea fi similară cu cea desfăşurată luna trecută, când puşcaşii marini şi forţele speciale americane, în coordonare cu paza de coastă, au arestat nava Skipper, un petrolier sub pavilionul Guyanei, după ce acesta a părăsit un port venezuelean.
Potrivit mai multor companii specializate în monitorizarea maritimă, cel puţin şaisprezece petroliere sancţionate au părăsit apele venezuelene începând de sâmbătă.
Treisprezece dintre acestea sunt încărcate cu un total estimat la aproximativ 12 milioane de barili de ţiţei şi combustibili, destinate în principal Chinei, a declarat pentru AFP site-ul de monitorizare maritimă TankerTrackers.
Editor : M.C
