Președintele SUA a venit venit cu o serie de declarații după ce Nicolas Maduro a fost capturat într-o operațiune spectaculoasă coordonată de către forțele speciale din armata americană. Trump spune că a urmărit în timp real cum s-au întâmplat lucrurile.
Într-o intervenție la Fox News, Donald Trump a declarat: „Mi s-a spus de către adevărați oameni din armată că nu există nicio altă țară pe Pământ care poate face o astfel de manevră.
Am urmărit-o literalmente de parcă m-aș fi uitat la o emisiune TV. A fost un lucru uimitor.”
Amintim, Trump anunțase anterior: „Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes o operațiune militară de amploare împotriva Venezuelei și a liderului său, președintele Nicolas Maduro, care a fost capturat împreună cu soția sa și scos pe calea aerului din țară. Această operațiune a fost realizată în colaborare cu forțele de ordine americane. Detalii vor urma. Astăzi, la ora 11:00, va avea loc o conferință de presă la Mar-a-Lago. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni! Președintele Donald J. Trump”.
Acesta a mai adăugat: „Avem câteva răniți, dar niciun deces de partea noastră, ceea ce este cu adevărat uimitor. Nu am pierdut nicio aeronavă; totul s-a întors. Un elicopter a fost lovit destul de puternic, dar l-am recuperat.
Casa lui avea uși de oțel și un spațiu de siguranță cu oțel solid peste tot. A încercat să intre în adăpost, dar a fost prins atât de rapid încât nu a reușit. Am fost pregătiți cu aparate de tăiat fierul masive pentru a trece prin oțel, dar nu am avut nevoie de ele.”
Președintele SUA a mai adăugat în aceeași intervenție că Maduro se află acum pe un vas al SUA.
Presa americană mai spune că preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa, Cilia Flores, au fost scoşi cu forţa din dormitorul lor de către forţele americane în timpul raidului care a dus la capturarea lor, au declarat două surse familiarizate cu acest subiect citate de CNN.
Cuplul a fost capturat în toiul nopţii, în timp ce dormea, au declarat sursele.
Editor : A.R.
