Ploieștenii au deschis scorul în minutul 24 prin Tommi Jyry, dar sibienii au reușit să scoată un punct important pe final, după reușita lui Ionuț Stoica din minutul 90.
Kevin Ciubotaru: ”Vom discuta, pentru că așa am promis!”
După meci, Kevin Ciubotaru a vorbit despre negocierile care vor urma cu FCSB. Jucătorul sibienilor este dorit la echipa patronată de Gigi Becali și va negocia în următoarea perioadă cu gruparea roș-albastră.
Ciubotaru nu exclude posibilitatea să semneze în această iarnă cu FCSB, însă a recunoscut că și-ar dori să facă pasul în fotbalul din Olanda, campionat care îl poate propulsa într-un campionat și mai puternic.
”Vom vedea acum de sărbători ce se întâmplă. Nu am refuzat (n.r. oferta de la FCSB). M-a sunat acum vreo două luni domnul Mihai Stoica și am zis că vreau să mă concentrez până la ultimul meci din anul acesta. Acuma da, vom discuta, pentru că așa am promis.
Cred că fiecare jucător român își dorește performanța și să joace la cel mai înalt nivel. Mie îmi place foarte mult Olanda pentru că promovează foarte mult tinerii și de acolo se lansează în campionatele și mai puternice”, a spus Ciubotaru după meci.
- 400.000 de euro este cota de piață a lui Ciubotaru, conform Transfermarkt.
