Bursele sociale pentru studenţi, finanţate cu 60 de milioane de euro din fonduri europene

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat că bursele sociale pentru studenţi vor continua să fie finanţate din fonduri europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani care vor sprijini aproximativ 40.000 de studenţi şi vor contribui la prevenirea abandonului universitar în anul universitar 2025 – 2026.

„Bursele sociale vor continua să fie finanţate cu ajutorul fondurilor europene, printr-o suplimentare de 60 de milioane de euro, bani meniţi să sprijine prevenirea şi combaterea abandonului universitar”, a transmis, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru, într-o postare pe Facebook.

Conform acestuia, în urma unui dialog „foarte bun” cu ministrul Daniel David şi cu sprijinul constant al Comisiei Europene, în special al vicepreşedintei executive Roxana Mînzatu, „am reuşit să asigurăm, prin Fondul Social European Plus, fondurile necesare pentru anul universitar 2025 = 2026, prin Programul Educaţie şi Ocupare.”

„Ce înseamnă asta, în concret? Studenţii din medii vulnerabile şi grupuri dezavantajate îşi vor putea continua studiile. Niciun tânăr nu ar trebui să fie nevoit să renunţe la studii doar pentru că nu îşi mai permite financiar să rămână la facultate”, a subliniat Pîslaru.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a adăugat că bursele nu înseamnă doar un sprijin lunar, ci înseamnă generaţii de tineri care rămân să înveţe, îşi finalizează studiile şi devin profesioniştii de care România are nevoie.

„Alături de tineri vom construi împreună o ţară mai dreaptă şi mai puternică”, şi-a încheiat postarea ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Editor : M.I.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *