21 de poliţişti sunt anchetați pentru furtul de marfă în valoare de 300.000 de euro dintr-un magazin din Roma

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un total de 44 de persoane sunt investigate, inclusiv 21 de membri ai forţelor de ordine italiene, pentru furtul unor haine şi parfumuri în valoare de circa 300.000 de euro, furt efectuat cu complicitatea unei angajate a magazinului Coin din gara Termini din Roma, relatează marţi agenţiile EFE şi ANSA, citate de Agerpres.

Parchetul din Roma şi-a încheiat investigaţia în acest dosar iniţiată în octombrie 2024. Numărul persoanelor inculpate este de 44, dintre care 21 de membri ai Poliţiei şi ai Carabinierilor care erau trimişi la gara Termini pentru a asigura securitatea acolo, dar care sunt suspectaţi că furau haine din respectivul magazin, potrivit ziarului La Repubblica.

Imaginile de pe camerele de supraveghere au dezvăluit care era modul lor de operare. Astfel, o casieriţă angajată a magazinului punea într-un dulap haine şi parfumuri, le scotea dispozitivele antifurt şi apoi punea articolele într-o plasă pe care o dădea poliţiştilor. Pentru a păcăli monitorizarea efectuată cu ajutorul camerelor, casieriţa strecura chitanţe vechi în acea plasă ori se prefăcea că face plăţi electronice.

Aceste sustrageri de bunuri au provocat pierderi semnificative magazinului, care şi-a închis porţile în urmă cu câteva luni. În timpul inventarului din februarie 2024 s-a observat o lipsă de gestiune în valoare de 184.000 de euro, iar în lunile următoare au dispărut alte produse în valoare totală de 94.000 de euro, jumătate provenind din raionul de parfumuri.

Într-una dintre înregistrările de pe camerele de supraveghere un poliţist este văzut cum intră în magazin cu o plasă de produse lactate pe care o lasă la casă, iar câteva ore mai târziu pleacă cu mai multe articole decât pare că a plătit.

Editor : A.P.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *