Sunt zile de turnee de mare șlem care arată clar cât de solicitant este tenisul profesionist, iar prima a ediției 2026 a competiției de la Wimbledon s-a numărat printre ele.
Pe Terenul Central, italianul Jannik Sinner – aflat la prima partidă oficială, după turul secund pierdut incredibil, în Paris, de la scorul de 6-3, 6-2, 5-1, din cauza unor crampe musculare -, le-a oferit spectatorilor câteva momente de spaimă. Numărul unu mondial a alunecat și a căzut cu toată greutatea corpului pe piciorul stâng, la jumătatea setului trei al partidei cu Miomir Kecmanovic.
Jannik Sinner, aproape de o accidentare urâtă, în primul tur la Wimbledon
Sinner a rămas la pământ, câteva secunde, după care s-a ridicat și a continuat partida. Deși a mai avut un moment psihologic dur de trecut, după această clipă, cedarea setului trei, numărul unu ATP s-a mobilizat și a trecut testul dificil din runda inaugurală, eliminându-l pe sârbul Kecmanovic, scor 4-6, 6-3, 6-7 (6), 6-2, 6-3, după 3 ore și 30 de minute de joc.
La finalul partidei, Sinner a admis că a avut noroc, deși i-a speriat pe spectatori, care au observat că are încălțămintea pătată de sânge. Italianul a lămurit situația, explicând că a fost vorba doar despre o unghie ruptă în timpul căzăturii.
Sinner a depășit greutățile, reușind să câștige astfel primul meci al carierei jucat în postura de campion en-titre al întrecerii de la Wimbledon.
Shapovalov s-a izbit de perete și a suferit o accidentare a umărului stâng
Două accidentări cu final nefericit însă au avut loc pe terenurile secundare. Canadianul Denis Shapovalov – fost număr 10 mondial -, refăcut de curând după accidentare, s-a văzut nevoit să se retragă din turneu, după ce s-a izbit de peretele terenului cu numărul 6.
În acest impact, Shapovalov și-a accidentat serios umărul stâng, după care a mai jucat un singur punct. La scorul de 6-3, 7-6 (7) pentru spaniolul Pablo Carreno Busta, Denis Shapovalov a considerat că nu mai are niciun sens să continue partida, declarându-și abandonul din competiție.
Finalista de la Roland Garros și-a luxat glezna la minge de meci: a pierdut partida
Mai ghinionistă se poate declara poloneza Maja Chwalinska (21 WTA), care părea să aibă parte de un început productiv de săptămână.
Până la scorul 6-2, 5-2 (40-30), când și-a luxat glezna, iar capacitatea de mișcare în teren i-a fost puternic limitată, după acest moment.
Thailandeza Mananchaya Sawangkaew (164 WTA) nu a ezitat, a profitat de context și a întors scorul confruntării, impunându-se, în final, 2-6, 7-5, 6-2, după 2 ore și 40 de minute de joc.
This happened for Chwalinska on 6-2, 5-2 (40-30) on MP. Now down 5-6. She was the better player for the entire, there was nothing Sawangkaew could do to win this on her own terms. Should take the grass into her prayers today if she gets the comeback. Insane luck. pic.twitter.com/7IGDoCq36e
— Alex Boroch 🎾 (@Alex_Boroch) June 29, 2026
