Planul pentru formarea unui nou guvern condus de Luca Niculescu se lovește, cel puțin momentan, de lipsa unei majorități în Parlament.
PSD nu mai poate conta pe sprijinul UDMR, iar celelalte formațiuni politice nu par dispuse să asigure numărul de voturi necesar pentru învestire. Situația s-a complicat după ce Kelemen Hunor i-ar fi transmis personal lui Sorin Grindeanu că UDMR nu intenționează să revină la guvernare alături de PSD. Formațiunea maghiară nu ar urma nici să susțină un cabinet care ar beneficia de sprijinul AUR și SOS România.
De altfel, marți, Kelemen Hunor s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu, în biroul liderului PSD, pentru a-i transmite poziția UDMR. Președintele formațiunii maghiare susține însă că, înainte de orice, este nevoie de o majoritate care să permită învestirea noului Executiv. „În continuare insist, indiferent care va fi decizia președintelui Dan, dacă îl desemnează pe unul sau pe altul, să existe un vot de învestire din partea fostei coaliții sau măcar cel puțin din partea PNL, PSD și UDMR. Și sigur, după ce guvernul este învestit, fiecare își vede de treabă în opoziție sau cei care vor fi la guvernare, de guvernare, fiindcă este o responsabilitate comună. Deci asta a fost abordarea mea, asta rămâne abordarea mea și sigur ar trebui o discuție între lideri, între Grindeanu, Bolojan, cu mine și cine mai e să fie la această discuție, să vedem dacă se poate găsi o astfel de majoritate de învestire a unui guvern”, a declarat Kelemen Hunor.
În formula vehiculată în prezent, un Executiv condus de Luca Niculescu ar putea avea miniștri din PSD și din zona PNL care se opune lui Ilie Bolojan. USR a anunțat deja că nu va vota un guvern PSD, în timp ce liberalii nu sunt dispuși, la rândul lor, să susțină o asemenea variantă.
Calculele parlamentare arată că, în acest moment, susținerea s-ar ridica la aproximativ 200 de voturi. Ar vota PSD, reprezentanții minorităților, parlamentarii PNL din tabăra anti-Bolojan, grupul Uniți pentru România și parlamentarii neafiliați. Pentru ca un guvern să fie învestit sunt însă necesare 233 de voturi.
Victor Ponta, întâlnire cu Sorin Grindeanu În aceeași zi, Victor Ponta a ajuns la biroul lui Sorin Grindeanu. Fostul premier și actual lider al grupului parlamentar Uniți pentru România a fost întrebat care este motivul vizitei, iar răspunsul său a fost scurt: „muncesc”.
Între timp, președintele Nicușor Dan așteaptă un răspuns din partea partidelor care au făcut parte din fosta coaliție PSD-PNL-USR-UDMR. Șeful statului le-a cerut liderilor politici ca până vineri să stabilească dacă pot construi o majoritate care să susțină un guvern în fruntea căruia să se afle fostul ambasador Luca Niculescu.
Ce a menționat Radu Turcescu Criza politică se prelungește, iar președintele nu a făcut încă o desemnare oficială pentru funcția de premier. Analistul politic Radu Turcescu a explicat, că șeful statului încearcă să găsească o variantă acceptabilă pentru partidele din fosta coaliție, însă posibilitățile sale sunt limitate, conform Antena 3 CNN. „Ce este foarte clar din ce face președintele este că încearcă să găsească un profil de premier care să fie acceptat de această largă coaliție PSD, PNL, USR, UDMR. Atât Luca Niculescu, cât și Radu Nazare reprezintă profile care ar putea greu respinse, măcar la nivel teoretic, asta dacă excludem jocurile de culise pe care le face fiecare lider de partid în parte. Ce poate face președintele e să lanseze o consultare fulger cu partidele și să le pună în față sondajul INSCOP care arată că nu stau deloc bine și în funcție de asta să vadă care sunt următorii pași. Dacă ambele variante sunt respinse ne uităm la două scenarii: ori avem AUR la guvernare, ceea ce președintele a spus foarte clar că nu își dorește sau ne îndreptăm spre anticipate”, a spus Turcescu.
În aceste condiții, desemnarea premierului este în continuare amânată, în timp ce negocierile politice trebuie să clarifice dacă poate fi strâns numărul de voturi necesar pentru formarea unui nou guvern. România se află, astfel, în continuarea unei crize politice care precede două momente importante pentru țară.
