Vechile obiceiuri nu se uită. De ce l-a pus Gică Hagi atacant pe Florinel Coman în amicalul cu Georgia
În sezonul 2016/17 și puțin din următorul, înainte să plece la FCSB pentru 3 milioane de euro, Florinel Coman a bifat opt titularizări ca atacant central sub comanda lui Gheorghe Hagi, la Farul Constanța.
La FCSB, fotbalistul a evoluat doar ca atacant lateral. Acum, Gică Hagi are încredere în Coman că poate fi polivalent și l-a însemnat ca vârf pentru partida amicală a României cu Georgia.
Și nu doar Hagi are încredere în Coman, este o chestiune vice-versa, în ideea în care fotbalistul spunea înainte să plece de la FCSB – în contextul deselor critici ale lui George Becali – că singura opinie pe care o ia în considerare este a ”Regelui”.
”Mă interesează doar opinia unui domn căruia nu vreau să îi dau numele. (n.r. E vorba despre Gică Hagi?) Da! Doar opinia sa contează!”, spunea Florinel Coman în aprilie 2024.
Rămâne acum de văzut cum se va descurca Florinel Coman ca vârf împins și dacă vechile obiceiuri nu se uită.
- Primul ”11” al României pentru amicalul cu Georgia: Aioani – Coubiș, Drăgușin, Ghiță, Borza – Screciu, R.Marin, Moruțan, Hagi, Mihăilă – F.Coman
Lotul României pentru amicalul împotriva Georgiei
PORTARI: Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 1/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 4/0).
FUNDAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 0/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 29/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 9/1), Andrei COUBIȘ (U Cluj, 1/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0), Andrei BORZA (FC Rapid 1923, 0/0).
MIJLOCAȘI: Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 74/12), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 38/4), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 7/0), Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 12/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 53/8), David MATEI (Universitatea Craiova, 0/0).
ATACANȚI: Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 17/1), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 35/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 4/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 6/0), Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 20/2).
