Vasile Dâncu crede că liberalii vor alege puterea, iar decizia rațională ar fi ca USR să participe la guvernare

Social-democrații transmit semnale pozitive privind desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Vicepreședintele PSD Vasile Dîncu a explicat că partidul său este de acord cu respectarea programul pe care l-a avut guvernul Bolojan și susține că între putere și opoziție, liberalii vor alege puterea. În ce privește USR, Dâncu a explicat că deși sentimentul din PSD este mai degrabă împotrivă, decizia rațională este participarea lor la guvernare.

Vasile Dâncu consideră că „președintele a respectat mandatul său constituțional de a desemna un premier”.

„Restul sunt chestiuni avocățești, sunt încercări de a trage de timp din partea Partidului Național Liberal, dar cred că va trebui să mergem mai departe să ieșim din acest blocaj și logica noastră aceasta este. Am văzut că domnul Veștea, printre altele, a spus că va respecta programul lui Bolojan și nu este rău acest lucru, pentru că este un program pe care l-am făcut împreună. Dacă PNL vrea să aleagă între putere și o poziție, va alege mai degrabă puterea, mai ales că s-a obinuit la putere.  De 7 ani, PNL este la putere și acum ne spune că vrea să fie reformatorul”, a spus vicepreședintele PSD în direct la Digi24.

Referitor la participarea USR în noul guvern, vicepreședintele social-democrat spune că, dion punct de vedere rațional, ar trebui inclus și acest partid în guvernare.

„Dacă am lua emoțional curentul, ar fi împotriva USR-ului. Dacă luăm rațional și probabil că noi încercăm să gândim rațional la conducerea partidului, cât se poate de rațional, atunci nu cred că există o incompatibilitate pentru a merge în continuare cu USR-ul”, a spus Vasile Dâncu.

Conducerea extinsă a PSD se reunește luni după-amiază, de la ora 15:00. Pe agenda Consiliului Politic Național se află nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Social-democrații urmează să aibă marți și o discuție cu premierul desemnat, înainte de a decide oficial, într-o ședință ulterioară, dacă îl vor susține la vot în Parlament.

Citește și:

Zi crucială la PNL: Bolojan și Veștea, față în față după anunțul-surpriză de la Cotroceni. Liberalii, tot mai scindați

Editor : B.E.

Leave a Comment

error: Content is protected !!