Unul dintre cei mai buni pasatori din Superligă a semnat: ”Mi-am dorit cu adevărat să fiu aici”

Alin Roman (32 de ani) a fost cel mai bun pasator din Superliga României în sezonul regulat, cu 11 assist-uri. A încheiat campionatul cu 13, fiind depășit după play-off și play-out de Issouf Macalou (27 de ani) de la U Cluj, cu 14.

Alin Roman a semnat un nou contract cu UTA Arad

Mijlocașul a semnat un nou contract cu UTA Arad, acolo unde evoluează din 2025. Noua înțelegere este valabilă până în 2028, potrivit comunicatului oficial emis de clubul arădean.

„Sunt la clubul unde mi-am dorit cu adevărat să fiu, locul în care m-am simțit cel mai bine și unde am avut cel mai bun randament. Îmi doresc să continui aici, de aceea am ales să rămân la UTA”, a spus Roman.

Alin Roman s-a întors în România în 2022, la Poli Iași, după ce a evoluat timp de cinci ani în ligile inferioare din Austria.

Adrian Mihalcea va continua la UTA

Meszar a dezvăluit că Mihalcea i-a pus câteva condiții de organizare, fără a avea pretenții financiare sau legate de anumite transferuri pentru a rămâne la formația de pe arena „Francisc Neuman”. 

„Adi Mihalcea nu va pleca. Condițiile pe care le-a solicitat am încercat să le discutăm și, bineînțeles, le vom regla. Aceste condiții sunt mai mult logistice și de organizare să zicem așa. Nu are pretenții financiare sau pretenții la jucători. 

În schimb, pentru a ușura munca dânsului și pentru a se concentra mai mult pe ce are de făcut, a solicitat ca anumite lucruri organizatorice să meargă și mai bine, lucruri pe care desigur le vom îndeplini”, a declarat Alexandru Meszar, în exclusivitate pentru Sport.ro.  


source

Leave a Comment

error: Content is protected !!