Uniunea Europeană analizează limitarea protecției oferite bărbaților din Ucraina care pot lupta pe front

Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta, a declarat ministrul suedez al migraţiei, citat de Reuters.

Uniunea Europeană a activat Directiva privind protecţia temporară după invazia Rusiei din 2022 asupra Ucrainei, pentru a gestiona sosirile pe scară largă ale persoanelor strămutate. Programul, care a fost prelungit de trei ori şi urmează să expire în martie 2027, acordă beneficiarilor permise de şedere, acces la piaţa muncii şi asistenţă socială, notează News.ro.

Ministrul suedez al migraţiei, Johan Forssell, a declarat că ţara sa este în favoarea propunerii, care a fost discutată în cadrul unei reuniuni a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne de la Luxemburg. Orice restricţii ar trebui să se aplice doar noilor sosiţi care solicită statutul de protecţie temporară, nu şi celor care beneficiază deja de acest program, a adăugat el.

„Este esenţial pentru noi să le oferim ucrainenilor protecţie, dar, în acelaşi timp, războiul trebuie dus şi câştigat. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este esenţial ca mai mulţi bărbaţi să rămână în Ucraina şi să lupte”, a declarat Forssell, înaintea reuniunii.

Comisia Europeană ar trebui să propună orice prelungire sau modificare a schemei, care trebuie apoi aprobată de ţările UE.

Peste 4,33 milioane de persoane care au fugit din Ucraina beneficiază în prezent de această directivă, potrivit datelor Eurostat.

Germania găzduieşte cea mai mare parte a ucrainenilor aflaţi sub incidenţa schemei, aproximativ 29% din totalul UE, urmată de Polonia şi Cehia, arată datele Eurostat.

Citește și:

Panică la Kremlin. Șefa diplomației europene spune ce trebuie să facă UE pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul

„«Șchiopătezi și sângerezi, dar te poți mișca? Atunci pleci la atac!»”. Rusia trimite soldați grav răniți înapoi pe frontul din Ucraina

Editor : B.E.

Leave a Comment

error: Content is protected !!