O persoană a murit şi alta a fost rănită, duminică, după ce un microbuz de marfă şi un autotren s-au ciocnit pe DN 56A în judeţul Mehedinţi.
„În această după-amiază, pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 56A, în localitatea Bucura, între un microbuz de marfă şi un autotren. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vânju Mare şi o autospecială de descarcerare şi una de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. De asemenea, în sprijin s-au deplasat şi trei ambulanţe SAJ”, a transmis, duminică, ISU Mehedinţi.
La sosirea echipajelor, o victimă se afla încarcerată fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru extragerea acesteia.
![]()
„Din nefericire, victima a fost declarată decedată. Pentru cea de-a doua victimă, echipajul SAJ a solicitat elicopterul SMURD”, a mai transmis sursa citată de News.ro.
Centrul Infotrafic a precizat că circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creştere.
Editor : Liviu Cojan
