Un fost consilier prezidențial este suspect într-un dosar DIICOT de pornografie infantilă: „Sunt acuzații absurde”

Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu este suspect într-un dosar penal de pornografie infantilă instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Potrivit unui comunicat transmis de parchet, acesta ar fi deținut două poze în care fiica de 3 ani „apărea nud”, poze pe care le-ar fi trimis fostei partenere, mama copilului.

ACTUALIZARE 18:37 Avramescu relatează, într-o postare pe Facebook, că a fost chemat la DIICOT „în cea mai ridicolă plângere care a fost depusă în istoria acestei instituţii”.

„O doamnă, mama biologică a celor doi copii ai mei, care a pierdut deja 3 (trei) procese cu subsemnatul doar anul acesta, şi care este în curs de executare silită pentru că refuză să respecte o hotărâre a Judecătoriei sectorului 1, a făcut plângere la DIICOT cum că am „produs şi distribuit pornografie infantilă”. Probe? Zero. A depus la dosar 2 (două) fotografii cu unul din copii după ce ieşise din baie şi refuza să pună Pampers. Aţi citit bine. Pampers. Mai este altceva? Da. Ceva ce i-am spus eu procurorului. Doamna mi-a trimis şi ea asemenea poze. Ca milioane de alţi părinţi, şi noi am trecut prin această fază, când copiii sunt… copii. Comentariul doamnei, după ce a primit poza: „Aşa face şi la mine. Când intră în casă îşi aruncă toate hainele”. Cum să te duci cu aşa ceva la DIICOT?”, spune el.

Avramescu reclamă că de patru luni nu şi-a văzut copiii.

„În dispreţul legii. Doamna refuză să mă lase să vorbesc cu copiii. Doamna refuză să ii lase la mine conform deciziei judecătoriei. Şi îşi imaginează că poate să mă preseze aşa, lansând acuzaţii iresponsabile în spaţiul public. Pe mine nu mă intimidează. Nu am nimic de ascuns şi nimic de negat – toată povestea este produsul unei minţi care şi-a pierdut busola morală”, explică el.

El anunţă că isi dă în judecată fosta parteneră pentru calomnie, dar şi pentru încercarea de inducere în eroare a autorităţilor judiciare.

„În viaţâ ajungem, uneori, să ne certăm unii cu alţii. Dar şi atunci, în toiul supărării, trebuie să păstrăm un rest de decenţă. Doamna a trecut cu mult dincolo de orice este acceptabil. În ce o priveşte, procedura de executare silită merge înainte. Acum va avea şi alte două procese în care va trebui să explice ce a avut în cap când a formulat acest denunţ calomnios. Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi scris sau m-aţi sunat. Aş vrea să ştiţi că eu sunt foarte bine. Sunt liniştit. Nu mă tulbură nimic. Doar îmi pare rău de copii. Speram să aibă o mamă mai bună. Şi îmi este tare dor de ei. Am să îi văd în curând, pentru că există totuşi o lege în ţara asta”, conchide Avramescu.

Știrea inițială.

DIICOT a anunțat că pe parcursul zilei de 5 august procurorii au făcut o percheziție domiciliară într-un dosar de pornografie infantilă.

„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în luna octombrie 2025, un suspect a realizat două fotografii unei minore (în vârstă de 3 ani, la acea dată), membră a familiei sale , pe care le-a deținut și stocat. Totodată, acesta a distribuit imaginile, în care minora apărea nud, către mama acesteia, care, la momentul respectiv, nu mai locuia cu suspectul”, potrivit comunicatului DIICOT.

Fostul consilier prezidențial, Cătălin Avramescu, a confirmat pentru Adevărul că el este cel vizat de percheziții, însă susține că acuzațiile formulate de fosta parteneră sunt false și că vizează un conflict personal între cei doi. 

„Era o discuție banală despre faptul că unul dintre copii refuza să poarte scutecul. Fotografiile au fost făcute în acest context și au fost prezentate drept dovezi pentru acuzații extrem de grave, ceea ce este complet fals. Mi se impută că aș fi făcut pornografie infantilă sau că mi-aș fi abuzat copiii. Sunt acuzații absurde. Oricine este părinte știe că există situații firești în viața de familie în care îți fotografiezi copilul sau îl ajuți la baie, fără să existe absolut nimic ilegal sau imoral”, a declarat Cătălin Avramescu pentru Adevărul.

Cătălin Avramescu a fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Traian Băsescu și fost ambasador. 

Editor : M.G.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!