Trump a ajuns cu întârziere în Elveția, pentru că a trebuit să-și schimbe avionul, după o problemă tehnică „minoră”

Avionul Air Force One al preşedintelui american Donald Trump a întâmpinat o „problemă electrică minoră” în timp ce îşi începea călătoria spre Forumul Economic Mondial de la Davos şi a fost forțat să se întoarcă la baza sa din Washington pentru a se putea schimba aeronava, scrie POLITICO. Din această cauză, președintele american a sosit în Elveția cu întârziere, el fiind așteptat să susțină un important discurs la Davos.

Elicopterul lui Trump a ajuns la Davos

ACTUALIZARE 15:03 Elicopterul Marine One, cu care președintele american s-a deplasat de la Zurich la Davos, a aterizat cu bine în stațiunea elvețiană care găzduiește Forumul Economic Mondial.

Trump este așteptat să-și rostească discursul în jurul orei 15:30, ora României.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele american a ajuns în Elveția

ACTUALIZARE 13:37   Președintele american, Donald Trump, a aterizat la Zurich, în Elveția, de unde urmează să fie transportat la Forumul Economic de la Davos. Acolo, el va ajunge cu întârziere, după ce avionul oficial Air Force One a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza unui incident minor la bord. Președintele a fost ulterior îmbarcat într-un alt avion cu care a călătorit spre Elveția. Trump a întârziat peste două ore față de programul stabilit.

Președintele urmează să se deplaseze cu elicopterul Marine One la Davos, unde se desfășoară Forumul Economic Mondial. El va ține un discurs în fața participanților la ora 14:30, ora locală (15:30, ora României).

Europa încearcă să strângă rândurile, iar cei care au urcat deja pe scena de la Davos au declarat că Uniunea Europeană este pregătită să răspundă și să facă față schimbărilor geopolitice.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis, de exemplu, că răspunsul UE în cazul în care Trump va continua cu amenințarea sa tarifară va fi „neclintit”, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a cerut să „nu fim timizi” sau divizați și să nu „acceptăm pasiv legea celui mai puternic”.

Secretarul Trezoreriei SUA îi spune Europei să „aștepte” sosirea lui Trump la Davos

ACTUALIZARE 12:10 Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat că țările europene care se opun încercărilor SUA de a achiziționa Groenlanda ar trebui să „aștepte” sosirea președintelui Donald Trump la Forumul Economic Mondial din Elveția și să „asculte argumentele sale”.

„Respirați adânc, nu manifestați această furie reflexivă pe care am văzut-o și această amărăciune”, a declarat Bessent reporterilor la Davos miercuri. „De ce nu stau jos, așteaptă sosirea președintelui Trump și ascultă argumentele sale? Pentru că cred că vor fi convinși”, a spus Bessent, potrivit CNN.

Trump a amenințat cu taxe de 10% pentru opt țări europene care trimit trupe în Groenlanda pentru a participa la exerciții comune, conduse de Danemarca.

„Nu sunt sigur ce semnal ar trebui să transmită aceste țări prin activarea trupelor lor. Mi se pare destul de donquijotesc”, a spus Bessent.

Trump s-a îmbarcat în alt avion

ACTUALIZARE 07:40 Președintele american Donald Trump s-a îmbarcat în at avion, care a pornit spre Davos, relatează CNN.

Preşedintele Donald Trump, la bordul unui nou avion, a început să ruleze pe pistă la ora locală 12.02, potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

În acest moment se află în aer şi se îndreaptă spre Davos.

Anterior, CNN a relatat că personalul de la sol şi cel al aeronavei au făcut mutarea bagajelor și a hranei în noua aeronavă.

În timp ce se afla în avionul original Air Force One, echipa de reporteri care însoțește delegația președintelui a semnalat o agitație deosebită, inclusiv mai mulți membri ai personalului care coborau din avion cu bagajele.

Echipajul avionului se grăbea să facă tranziția, mutând rapid cutii cu fructe, sandvișuri ambalate și băuturi în și din avion. Alții, afară, la sol, au fost văzuți scoțând aproximativ o duzină de valize din avion și punându-le într-un camion.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială

Echipajul a întâmpinat o „problemă electrică minoră” după decolare, la ora 22:20 locală, și s-a întors „din motive de precauție”, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt.

Air Force One a fost redirecționat la baza militară Joint Base Andrews din Maryland după ce echipajul a identificat problema, a declarat secretarul de presă al Casei Albe. CNN notează că aeronava a petrecut o oră în aer până să fie întoarsă din drum.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele și cei care îl însoțeau urmau să se îmbarce într-un nou avion și să-și reia călătoria spre Elveția, a spus Leavitt. Casa Albă a declarat ulterior că Air Force One a ajuns înapoi la Andrews la ora 23:07.

Purtătorul de cuvânt a glumit pe seama acordului lui Trump de a accepta un avion din Qatar pentru a fi folosit ca Air Force One, spunând reporterilor că noul avion sună „mult mai bine” având în vedere problema electrică.

Problema tehnică va întârzia probabil discursul mult așteptat al lui Trump de miercuri la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția. Discursul vine pe fondul relațiilor tensionate cu aliații europeni din cauza campaniei de presiune a lui Trump pentru anexarea Groenlandei, comentează POLITICO.

Editor : M.C

Leave a Comment

error: Content is protected !!