Un copil în vârstă de un an și patru luni din Craiova a murit, duminică, după ce a căzut într-o piscină din curtea bunicilor, au anunțat polițiștii din Dolj, care au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. În aceeași zi, în Vrancea, un alt copil în vârstă de patru ani a murit după ce s-a înecat într-un lac.
Incidentul a avut loc în comuna Dobrești, din Dolj, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, citat de News.ro.
„La faţa locului s-au deplasat şi un echipaj de ambulanţă şi un elicopter SMURD, însă, din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de pompieri, a fost declarat decesul copilului”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
În acest moment, trupul copilului va fi expertizat de specialiști, iar polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili „împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul”.
A fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.
Cel de-al doilea incident a avut loc în Vrancea, unde un copil a fost găsit înecat într-un lac, fiind lăsat nesupravegheat de părinți.
Editor : M.G.
