Oficialii americani și-au informat omologii europeni că unele livrări de arme contractate anterior vor fi probabil amânate, întrucât războiul din Iran continuă să epuizeze stocurile de armament, au declarat trei surse familiarizate cu această chestiune, relatează Reuters.
Sursele, care au vorbit sub condiția anonimatului, întrucât comunicările nu erau publice, au afirmat că mai multe țări europene vor fi afectate, inclusiv cele din regiunea baltică și din Scandinavia.
Unele dintre armele în cauză au fost achiziționate de țări europene în cadrul programului Foreign Military Sales (FMS), dar nu au fost încă livrate, au adăugat sursele. Aceste livrări vor fi probabil amânate, au afirmat sursele.
Casa Albă, Pentagonul și Departamentul de Stat nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, precizează agenția de presă.
Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene împotriva Iranului pe 28 februarie, o campanie care a stârnit îngrijorarea unor oficiali americani cu privire la faptul că industria de apărare americană nu ar putea face față cererii și ar putea fi nevoită să încetinească livrările către o serie de cumpărători.
Statele Unite consumaseră deja stocuri de armament în valoare de miliarde de dolari, inclusiv sisteme de artilerie, muniție și rachete antitanc, de când Rusia a invadat Ucraina în 2022 și Israelul a început operațiunile militare în Gaza la sfârșitul anului 2023.
De la începutul campaniei împotriva Iranului, Teheranul a lansat sute de rachete balistice și drone asupra țărilor din Golf. Majoritatea au fost interceptate, inclusiv cu ajutorul rachetelor de interceptare Patriot PAC-3 pe care, de exemplu, Ucraina se bazează pentru a-și apăra infrastructura energetică și militară împotriva rachetelor balistice.
Între timp, războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a 48-a zi consecutiv. Președintele american Donald Trump a declarat că negocierile cu Iranul evoluează favorabil și susține că Teheranul ar fi acceptat să nu dețină arme nucleare pentru peste 20 de ani. Între timp, un armistițiu de 10 zile între Israel și Liban a intrat în vigoare pe fondul tensiunilor persistente din regiune
Citește și:
Editor : A.M.G.
