Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, a fost primit, marţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Nicuşor Dan. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a sosit și el marți în România.
Karol Nawrocki: „Cuvintele lui Putin trebuie să le privim cu scepticism”
ACTUALIZARE 19:20 Karol Nawrocki spune că declarațiile lui Vladimir Putin privind o apropierea a unei posibile păci în Ucraina trebuie privite cu scepticism.
„În ceea ce privește cuvintele președintelui rus Vladimir Putin, eu sunt sceptic. Știm, din analizele birourilor noastre de securitate internă, cum arată situația în Ucraina. Rapoartele ne arată că Rusia a pierdut mai mult teritoriu în zona de război decât a ocupat. Pe de altă parte, avem statistice care ne arată scăderile economice din Rusia. Observăm că pacea începe să fie și în interesul Rusiei. Ca orice lider, îmi doresc să ajungem la o pace corectă, mai ales pe termen lung, având în vedere cine este victima aici. Cuvintele lui Putin trebuie să le privim cu scepticism. Alți negociatori sunt cei de fapt care vor aduce pacea în Ucraina”, spune Nawrocki.
ACTUALIZARE 19:09 Karol Nawrocki a declarat că „țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru apărarea Europei în fața Rusiei, atât Polonia în nord cât și România în sud sunt acele cetăți de pe Flancul Estic al NATO”.
„Varșovia și București sunt cele mai importante centre de răspuns strategic al NATO de pe Flancul de Est. Țările noastre nu fac doar diagnostice ale pericolelor, ci, din ce în ce mai des dau un răspuns pentru pericolele de securitate. Asta arată și prezența domnului secretar general Mark Rutte”, a mai spus acesta.
ACTUALIZARE 19:00 Nicușor Dan a afirmat că temele la discuțiile din cadrul summitului de miercuri vor fi legate de securitatea în Flancul Estic al NATO. „Vom acorda între noi în pregătirea summitului de la Ankara de peste două luni și vom discuta cum putem face mai eficiente pregătirile noastre militare din NATO și UE”.
„Am avut o discuție bilaterală substanțială. Am vorbit de agenda bilaterală, cum putem să colaborăm mai bine în zona militară și de securitate. Imediat după conferință ne vom întâlni cu Mark Rutte. Am discutat de războiul din Ucraina, de situația din Orientul Mijlociu, de forțele noastre comune, militarii din ambele țări. Am discutat despre posibilitatea unui schimb de experiență ce facem noi la Marea Neagră și ce face Polonia la Marea Baltică. Am vorbit de colaborarea din NATO și UE în zona militară. Am vorbit de Republica Moldova și importanța pentru noi a securității ei și procesul de integrare în UE. Există susportul părții poloneze”.
”Am vorbit cu preşedinte pentru sprijinul pe care Polonia îl acordă pentru procesul nostru de aderare la OCDE şi am vorbit, de asemenea, de partea economică comercială. Există, aşa cum am spus şi în martie, când am fost la Varsovia, o mare oportunitate de colaborare între economiile noastre şi această preocupare va continua. Încă o dată, Polonia este un partener important pentru România şi vom continua dialogul”, a spus el.

Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale, la finalul cărora vor susţine o conferinţă de presă.
Marţi seara, şeful statului român va avea o cină de lucru cu preşedintele Nawrocki şi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Mark Rutte.
Miercuri, preşedintele Nicuşor Dan va găzdui, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice, la care va fi prezent şi Mark Rutte.
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, va fi și el prezent.
România găzduiește Summitul B9 pentru a patra oară – după ediția inaugurală din 2015, cea în format hibrid din 2021 și cea din 2022 – consolidându-și astfel statutul de actor central în arhitectura de securitate a Flancului Estic. Președintele Nicușor Dan va co-prezida lucrările alături de Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, în calitate de stat co-fondator al formatului, conform Administrației Prezidențiale.
Participanți
La București vor fi prezente 16 delegații străine la nivel de șef de stat, de guvern sau reprezentanți guvernamentali:
- Formatul B9: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria
- Aliații nordici: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia
- Secretarul General NATO Mark Rutte
- Invitați speciali: Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, și Thomas DiNanno, subsecretar de stat al SUA pentru controlul armamentelor și securitate internațională
Formatul reuniunii
Summitul va include o sesiune plenară și un dejun de lucru. La finalul reuniunii, liderii vor adopta o Declarație Comună. Co-președinții formatului, România și Polonia, alături de Secretarul General NATO, vor susține o conferință de presă.
Context
Formatul București 9 a fost lansat în 2015, la inițiativa comună a României și Poloniei, ca răspuns la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Rusia. Cele zece Summituri de până acum au confirmat statutul formatului de voce coerentă a Flancului Estic în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Summitul din 2026 se desfășoară cu mai puțin de două luni înaintea Summitului NATO de la Ankara (7-8 iulie 2026), într-un moment de presiune crescută asupra securității europene și transatlantice. Rusia rămâne cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa Alianței. Flancul Estic al NATO continuă să fie deosebit de expus prin încălcări ale spațiului aerian Aliat, acte de sabotaj, amenințări la adresa infrastructurii critice și campanii de agresiune hibridă, toate acestea marcând realitatea strategică a regiunii.
Obiective
Summitul de la București va reprezenta un forum de evaluare a pregătirilor pentru Summitul NATO de la Ankara și urmărirea rezultatelor așteptate. Agenda reuniunii include:
- Creșterea cheltuielilor de apărare: implementarea angajamentelor de la Haga privind alocarea a 5% din PIB pentru apărare și consolidarea bazei industriale transatlantice;
- Coerența strategică pe Flancul Estic: abordare omogenă de la nord la sud, cu accent pe coordonare și interoperabilitate;
- Sprijinul pentru Ucraina: importanța pentru securitatea europeană și transatlantică a unei soluționări juste și durabile a conflictului;
- Partajarea echitabilă a responsabilităților în cadrul NATO: creșterea contribuției aliaților europeni (și Canadei) și intensificarea investițiilor în cercetare și inovare în domeniul apărării.
Principalele mesaje ale României
Președintele Nicușor Dan va accentua importanța coerenței strategice pe întreg Flancul Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, și va sublinia necesitatea implementării angajamentelor de la Haga privind creșterea la 5% din PIB a cheltuielilor de apărare și consolidarea capacității industriei transatlantice de apărare. Va reitera sprijinul ferm pentru Ucraina, ca investiție în securitatea Aliată.
Summitul va fi o bună oportunitate pentru România de a menține o atenție sporită asupra evoluțiilor regionale de securitate, inclusiv în cazul partenerilor expuși amenințării ruse, precum Republica Moldova.
Nu în ultimul rând, va fi evidențiată necesitatea intensificării contribuțiilor europene la partajarea responsabilităților cu SUA, prin asumarea unui rol crescut în securitatea europeană.
Editor : A.C.
